Cât de inteligent gestionați emoțiile angajaților?

Studiul „Inteligenţa emoţională la locul de muncă – 2007” realizat de Competent Consulting aduce, în premieră, date extrem de relevante în legătură cu impactul inteligenţei emoţionale (IE) asupra managementului din campanile româneşti.
Aceste rezultate vor fi prezentate de Daniel Bichiş, coordonatorul studiului, duminică, 11 noiembrie 2007, în cadrul unui workshop susţinut la Salonul de Psihologie.
Vă oferim în avanpremieră câteva dintre elementele extrem de interesante ce vor fi prezentate.

Încă de la primul articol publicat de Daniel Goleman în Harvard Business Review în 1998, a fost evidenţiată relaţia strânsă dintre abilităţile de inteligenţă emoţională şi eficienţa activităţii manageriale.
S-a studiat apoi extrem de intensiv inventarul competenţelor necesare unui manager, precum şi comportamentul managerilor cu rezultate medii comparativ cu al celor care obţin rezultate excepţionale. Ambele abordări au confirmat faptul că:
  • nivelul de inteligenţă cognitivă (IQ),
  • cel de pregătire academică şi profesională,
  • precum şi experienţa acumulată
nu reprezintă decât fundamentul succesului unui manager, acestui set de variabile putându-i-se aloca între 10 şi 20% din rezultatele obţinute de organizaţie.
În schimb, abilităţile de inteligenţă emoţională, precum:
  • autocunoaşterea şi autocontrolul la nivel emoţional,
  • empatia (capacitatea de detectare, înţelegere şi acceptare a emoţiilor altora),
  • comunicarea implicând şi latura emoţională,
  • gestionarea stresului,
  • capacitatea de rezolvare a problemelor prin implicarea celorlalţi,
determină 25 – 65% din rezultatele organizaţionale, în funcţie de industrie.
Aceste competenţe pot fi dezvoltate şi utilizate în mod diferenţiat, stând la baza unor stiluri de management complet diferite.

Studiile realizate la nivel internaţional au demonstrat că managerii excepţionali utilizează în mod curent 3 sau chiar 4 dintre cele 6 stiluri de management definite de Goleman. La astfel de manageri, sunt funcţionale sau bine dezvoltate 12 – 16 abilităţi de IE, ce le permit să maximizeze atât eficienţa, cât şi eficacitatea echipelor pe care le conduc.

În România, studiul „Inteligenţa emoţională la locul de muncă – 2007” realizat de Competent Consulting a scos în evidenţă o serie întreagă de particularităţi locale.
Ele vor fi prezentate detaliat de Daniel Bichiş, coordonatorul studiului, duminică, 11 noiembrie 2007, în cadrul unui workshop susţinut la Salonul de Psihologie.
Iată câteva elemente ce vor fi prezentate:
  • chiar dacă utilizarea testelor de IE în selecţia personalului este doar în stadiul incipient, în România se constată o creştere liniară a valorii coeficientului de inteligenţă emoţională (EQ) de-a lungul scării ierarhice;
  • o creştere similară se observă şi în privinţa echilibrului emoţional, managerii având o capacitate de gestionare a propriilor emoţii semnificativ mai bună decât personalul de la nivelul de execuţie;
  • epuizarea fizică şi emoţională indusă de activitatea profesională scade odată cu înaintarea în funcţie, ceea ce indică o capacitate sporită a managerilor de rezolvare şi delegare a problemelor.
Studiul a relevat o serie întreagă de particularităţi ale nevoilor de training în privinţa gestionării stresului şi dezvoltării abilităţilor de IE, ce vor fi prezentate în cadrul workshopului.
Participanţii vor avea ocazia să-şi evalueze nivelul de stres şi stilul de management, astfel încât să poată beneficia de efectele dezvoltării IE.

Şi asta pentru că acelaşi studiu a demonstrat că participarea la un astfel de workshop vă creşte nivelul EQ cu 2-3 puncte.

Indiferent dacă era vorba despre evenimente organizate de Competent Consulting sau de alte companii, deviza „Succesul dumneavoastră este profesia noastră” a fost mereu adeverită în prezentările susţinute de consultanţii săi.
Participanţii au apreciat constant atât noutatea informaţiilor oferite, cât şi caracterul practic al abordării, dar mai ales atmosfera extrem de deschisă şi plăcută, ce a devenit un „simbol de marcă” pentru Competent Consulting.

De aceea, profitaţi de această ocazie pentru a deveni un manager de succes!

Pentru a consulta prezentarea în format PDF, faceţi click aici.

profesioniștii succesuluiCOMPETENT CONSULTING s.r.l.
Facilităm găsirea și implementarea soluțiilor creatoare, prin tehnici de coaching, NLP, Design Thinking și inteligență emoțională.
suntem la un click distanțăActivăm pe Rețelele Sociale
Din 2004, promovăm tehnicile inovatoare de dezvoltare personală și profesională în tote mediile de comunicare.
avem expertiza cu care te putem ajutaDomenii de Excelență
Din 1990, facilităm și accelerăm dezvoltarea personală și profesională.
profesioniștii succesuluiCOMPETENT CONSULTING s.r.l.
Facilităm găsirea și implementarea soluțiilor creatoare, prin tehnici de coaching, NLP, Design Thinking și inteligență emoțională.
suntem la un click distanțăActivăm pe Rețelele Sociale
Din 2004, promovăm tehnicile inovatoare de dezvoltare personală și profesională în tote mediile de comunicare.

Copyright © 2004 – 2020, Competent Consulting s.r.l.. Toate drepturile rezervate. Imagini folosite cu licență de la Shutterstock.

Copyright © 2004 – 2020, Competent Consulting s.r.l.. Toate drepturile rezervate. Imagini folosite cu licență de la Shutterstock.

Competent Consulting