Metaforă pascală
Pe culmea unui deal creşteau trei copaci. Trezindu-se după lungul somn al iernii, începură să discute despre dorinţele şi planurile lor. Primul copac spuse:
– Mi-aş dori ca într-o bună zi să devin cufăr plin de bijuterii. Voi fi plin atunci de aur, diamante şi nestemate. Oamenii mă vor preţui, mă vor proteja şi mă vor împodobi cu sculpturi şi ferecături scumpe, astfel încât oricine îşi va da seama cât de frumos şi preţios sunt.
Al doilea copac spuse, la rândul lui:
– într-o bună zi, voi fi o corabie puternică. La bordul meu vor urca regi şi regine, pe care îi voi purta peste mări şi ţări, în locuri minunate şi necunoscute. Toţi se vor simţi în siguranţă în mine, datorită trăiniciei mele.
în fine, cel de-al treilea copac spuse:
– îmi doresc să devin cel mai falnic şi mai trainic copac din pădure. Oamenii mă vor vedea din depărtare şi se vor orienta după mine. Crengile mele se vor înălţa până la cer, iar ei îşi vor aminti mereu de mine.
Apoi, fiecare copac îşi regăsi tăcerea obişnuită şi începu să crească, să adauge frunză după frunză, inel după inel, creangă după creangă, apropiindu-se tot mai mult şi mai mult de scopul pe care şi-l fixaseră. Astfel încât, după ani şi ani, când tăietorii de lemne ajunseră lângă ei, ochiul lor expert se opri asupra primului copac:
– Pare a fi numai bun de transformat în scânduri – sigur îl vom putea vinde unui tâmplar!
Auzindu-i, copacul se bucură, fiind convins că odată tăiat, se va transforma în cufărul de bijuterii pe care şi-l imaginase. Aşa că se lăsă cu plăcere tăiat de fierul securilor lor.
Apoi se opriră în faţa celui de-al doilea copac.
– Iată exact copacul pe care ni-l ceruse şantierul naval!
Aşa că şi acest copac se lăsă bucuros doborât de secure, dornic să devină corabie şi să străbată mările lumii.
Când tăietorii de lemne se apropiară de cel de-al treilea copac, acesta începu să tremure din toate crengile, fiind convins că dacă va fi tăiat nu-şi va mai putea îndeplini scopul.
– Nu prea ştiu ce vom face cu acesta, spuse unul din oameni. Dar odată şi odată tot va fi bun la ceva!
Aşa că degeaba se împotrivi copacul – în cele din urmă tot l-au doborât.
Odată ajuns pe mâna tâmplarilor, primul copac fu transformat în scânduri din care au făcut o iesle, pe care au montat-o într-un grajd şi au umplut-o cu fân. Vacile şi oile mâncau din ea, iar lemnul suferea, fiindcă devenise cu totul altceva decât îşi propusese!
Nici cel de-al doilea copac nu avu o soartă mai bună: la şantierul naval lemnul său fu folosit pentru a construi o mică barcă pescărească, ce fu imediat dusă la un lac şi folosită pentru a pune şi scoate năvoade. Cât de scurt era drumul parcurs în fiecare zi, cât de limitat orizontul său!
Cel de-al treilea copac fu pur şi simplu transformat în bârne, aruncate într-un depozit în aşteptarea unei utilizări. Şi nici un om nu părea să aibă nevoie de lemnul său…
Trecură ani de-a rândul, iar cei trei copaci se consolară fiecare cu soarta sa.
Apoi, într-o noapte, în grajd intrară un bărbat şi o femeie. Aceasta născu un copil pe care, în lipsa unui leagăn, îl puseră să doarmă în iesle. Un grup de păstori veni să vadă copilul, urmaţi foarte curând de trei personaje cu haine bogate, care s-au plecat în faţa ieslei şi au depus ofrandă de aur, smirnă şi tămâie.
Şi atunci copacul înţelese că în el fusese pusă cea mai mare comoară din lume…
Ani şi ani mai târziu, pescarii care foloseau barca făcută din cel de-al doilea copac luară cu ei un pasager. Leagănul uşor al valurilor îl făcu pe acesta să adoarmă. Odată ajunşi în largul lacului, se porni o furtună atât de puternică, încât barca trosnea din toate încheieturile, iar copacul se temu că nu va putea fi destul de rezistent încât să-i ducă înapoi în siguranţă. Atunci pescarii l-au trezit pe cel adormit, care s-a ridicat în picioare, şi-a întins mâinile spre apă şi a spus „Pacea fie cu voi!”. Pe dată, furtuna s-a potolit, iar apele învolburate s-au liniştit.
Iar copacul fu fericit să ducă cu bine la ţărm pe cel care urma să fie numit Rege al regilor şi împărat al împăraţilor.
Mai trecu ceva vreme şi cineva intră în depozit şi luă bârnele celui de-al treilea copac. Acestea au fost târâte pe străzi de un bărbat ce purta o coroană de spini şi de care toată lumea îşi bătea joc. Când au ajuns în vârful unei coline, din bârne s-a întocmit o cruce, pe care bărbatul a fost bătut în cuie şi înălţat astfel încât să moară în bătaia soarelui. Nu trecură decât două nopţi şi toată suflarea oraşului veni să privească uimită crucea aceasta pe care murise Cel care S-a înviat, Cel care urma să Se înalţe curând la cer.
Iar copacul s-a transformat într-un simbol, cel mai trainic dintre toate cele create vreodată.
Şi astfel cei trei copaci au descoperit puterea NLP. Fiecare dintre ei a ajuns să-şi îndeplinească obiectivul, însă având răbdare astfel încât acuitatea şi flexibilitatea să le permită adaptarea realităţii lor la obiectivul fixat.
Chiar dacă la început lucrurile par a nu evolua conform dorinţelor sau planurilor noastre, persistând în căutarea atingerii scopului, detectând oportunităţile şi modificându-ne metodele de abordare, ajungem acolo unde ne-am propus.
Fie ca devenirea voastră să fie cât mai lină şi rapidă, fie ca obiectivele pe care vi le-aţi propus să fie luminate şi potenţate de miracolul învierii şi al Paştelui!
