01
Martie
2012

Evadarea de sub povara succesului

Stabilizarea identităţii mature - sesiune cu Daniel Bichiş

Evadarea de sub povara succesului

Există situaţii în care succesul devine o povară sau un adevărat pericol pentru echilibrul nostru interior.

În astfel de momente, conflictele sau neajustările din cadrul ierarhiei de valori se manifestă pregnant şi ne obligă să le repunem într-o ordine firească, în acord cu situaţia actuală şi cu linia de dezvoltare pe care am decis-o.

Lucrul la nivelul identităţii şi valorilor ce o exprimă este mai rapid şi mai eficient dacă introducem în procesul de coaching două elemente esenţiale: emoţiile şi corpul.

Armonizarea lor prin Life Coaching NLP permite schimbarea eficientă a convingerilor şi regulilor pe baza cărora ne structurăm experienţele şi comportamentul, mult mai rapidă decât dacă ne-am cantona doar la discuţii despre obiective şi resurse.

Numele persoanelor au fost schimbate, pentru a respecta confidenţialitatea.

Profilul clientei

Emilia face parte din echipa de conducere a reprezentanţei din România a unei companii multinaţionale din domeniul IT. Managerul regional consideră contribuţiile sale drept extrem de valoroase, astfel încât la evaluarea anuală de la începutul anului 2011 i-a propus să preia un post de coordonator al proiectelor de dezvoltare din Europa Centrală şi de Est.
Această propunere i-a produs Emiliei o mare fericire, reprezentând recunoaşterea eforturilor şi abnegaţiei sale de-a lungul celor aproape 5 ani de când lucrează pentru această companie. 
În mod paradoxal, însă, în zilele de după evaluare, s-a confruntat cu dificultăţi de concentrare, palpitaţii, probleme respiratorii, treceri bruşte de la încredere în sine la deznădejde, pe care nu le-a mai avut niciodată şi care i-au afectat semnificativ performanţele profesionale.
Bănuind că este mai degrabă vorba despre o temă de coaching, decât una de natură medicală, country managerul i-a propus să vină la o serie de sesiuni de Life Coaching NLP. Iar mie mi-a spus:
Sunt convins că tu o poţi repune rapid pe picioare pe această fată excelentă, ce are în faţă o carieră strălucită”.

O fată prea cuminte

Discuţia iniţială a scos la iveală că Emilia este (şi a fost întotdeauna) o persoană extrem de ascultătoare, orientată spre înplinirea aşteptărilor pe care ceilalţi le au de la ea.
Inteligenţa sa sclipitoare şi plăcerea de a învăţa şi descoperi mereu lucruri noi au mascat, de-a lungul perioadei de studii faptul că lua premii la şcoală, la olimpiade, la sesiuni de comunicări mai ales pentru a vedea strălucirea din ochii părinţilor şi a-i auzi cum se laudă cu ea în faţa vecinilor, rudelor şi prietenilor.
Dacă vă reamintiţi versurile cântecului „Fata mea este model” a celor de la Timpuri noi aveţi o imagine clară a relaţiei sale cu părinţii.
Dorindu-şi tot ce este mai bun pentru unica lor fiică, părinţii au educat-o în spiritul perfecţionismului, transmiţându-i explicit şi implicit standarde extrem de ridicate referitoare la ceea ce trebuie să însemne pentru ea succesul în plan personal şi profesional.
De aceea, reacţia părinţilor la anunţarea veştii că Emilia urmează să se mute la Viena, pentru a-şi continua acolo cariera şi a obţine premiul pentru care muncise aproape cinci ani, a fost cel puţin paradoxală:
Ce-ţi trebuie ţie să pleci acolo? Stai mai bine aici şi în doi-trei ani sigur ajungi top-manager al filialei din România. Iar noi vom avea în continuare grijă să nu-ţi lipsească nimic...” 
În primul moment, Emiliei nu i-a venit să creadă. Părinţii fuseseră cei care îi repetaseră că doar într-o multinaţională se poate realiza pe deplin, doar ţintind la posturi de conducere îşi va putea maximiza potenţialul, doar răspunzând perfect tuturor cerinţelor şi sarcinilor primite va fi apreciată şi recunoscută.
Iar acum, când venea cu „premiul” ce conţinea şi mutarea într-unul dintre oraşele preferate de părinţii săi pentru a-şi petrece Crăciunul şi Revelionul, aceştia considerau că nu ar fi fost o opţiune potrivită.
A încercat să le explice şi să-i convingă. Nu a reuşit decât să provoace cea de-a doua ceartă majoră din viaţa sa, prima fiind cauzată de anunţarea părinţilor că Gelu, prietenul ei din timpul facultăţii, se va muta în casa lor.
Iar dacă atunci a reuşit să găsească argumentele cu care să le înfrângă rezistenţa, ameninţându-i că în caz contrar va pleca de acasă, acum lucrurile nu s-au putut aranja în niciun fel.

O iubită cu prea mult succes

Şi speranţa Emiliei că va găsi sprijin şi înţelegere la Gelu, bărbatul alături de care trăia de aproape 7 ani, a fost înşelată.
El s-a schimbat la faţă şi a tăcut mai bine de o jumătate de oră la auzul veştii. După două încercări eşuate de a-l scoate din muţenie, Emilia a aflat în cele din urmă de ce Gelu nu se bucura alături de ea: frica de a o pierde şi imposibilitatea de a-şi lăsa afacerea care de-abia începea să meargă pentru a o urma la Viena.

Succesul ei punea sub semnul întrebării succesul lui, ceea ce îl făcea extrem de greu de acceptat. 

Cu greu, au convenit ca totuşi Gelu să accepte ca Emilia să plece şi să-şi continue relaţia văzându-se doar în weekenduri.
Dar nu era o decizie cu adevărat asumată de către Gelu, care în zilele următoare a devenit tot mai irascibil, suspicios şi de-a dreptul distant. Dificultăţile pe care le avea în gestionarea propriei afaceri, tensiunile cu propria sa familie şi chiar un accident minor în trafic le-a pus pe seama Emiliei, chiar dacă nu aveau nicio legătură directă cu aceasta.
În felul acesta, relaţia lor s-a deteriorat în câteva zile, devenind aproape imposibilă.

Depăşirea limitărilor parentale 

Pentru a pune capac situaţiei, exista şi un termen-limită până la care Emilia trebuia să-şi anunţe decizia.
În aceste condiţii, am preferat o abordare bazată pe lucrul corporal, care permite cea mai rapidă şi profundă schimbare a modului în care Emilia îşi percepea propria persoană şi relaţiile cu ceilalţi. 

Relaţia cu părinţii era percepută la nivel corporal sub forma unui gard de lemn, extrem de solid, ce se întindea mult în dreapta şi în stânga, astfel încât nu putea fi ocolit.

Explorându-l, Emilia a constatat că gardul forma un fel de arenă, în care ea avea impresia că se poate mişca liber, dar care îi limita orice tendinţă de a ieşi din zona de supraveghere a părinţilor. Oricând intra în contact cu gardul, Emilia se încărca instantaneu cu un amestec de furie şi tristeţe, care-i tăia respiraţia şi îi crea dificultăţi de înţelegere a situaţiei. 
Când doar se uita la acest gard simbolic, Emilia avea senzaţia că este de 2-3 ori mai înalt decât ea, dar în momentul în care am îndemnat-o să-l exploreze pe pipăite, cu ochii închişi, a descoperit că ridicându-se pe vârfurile picioarelor putea să se agaţe de marginea de sus.
Întâi în imaginaţie, apoi fizic Emilia s-a convins că are capacitatea de a se sălta peste gard. Repetând aceste gesturi, s-a bucurat să descopere că treptat gardul simbolic se face din ce în ce mai mic, până când a ajuns de circa 1 metru înălţime, astfel încât era uşor de sărit peste el.

Acesta a fost momentul în care tristeţea a luat locul furiei şi a făcut-o să conştientizeze teama care îi controlase relaţia cu părinţii de-a lungul întregii vieţi.

Acum ştia că poate să treacă de limitele impuse de aceştia, că depăşise chiar şi cele mai înalte standarde şi aşteptări ale lor. Dar se temea că, dacă ar fi ieşit din ţarcul înconjurat cu gard pe care i-l construiseră, i-ar putea pierde şi s-ar pierde şi pe sine.

Reacţia corporală a fost de panică, cu accelerarea respiraţiei şi activarea căutării unui punct de reper în jurul său. 

Desprinderea de constrângerile relaţionale

Atunci a intrat în acţiune şi Gelu, simbolizat de un stâlp solid, de care Emilia s-a agăţat cu ambele mâini. Stâlpul făcea parte din gard, dar îi permitea să treacă uşor din interiorul spre exteriorul ţarcului şi invers.
Şi din această experienţă repetată, Emilia a descoperit cum i se schimbă relaţia cu părinţii, în funcţie de unde anume se afla.

În interiorul ţarcului, relaţia era bazată pe un amestec de furie, tristeţe, frică şi mândrie, în vreme ce în exterior furia şi frica dispăreau, tristeţea se transforma în nostalgie, iar mândria era una autentică, a sa faţă de sine, nu cea preluată din mândria părinţilor.

Emilia a descoperit astfel o nouă formă de relaţie cu părinţii şi cu propria persoană.
Dar când a vrut să exploreze spaţiul liber din afara ţarcului, a descoperit că mâinile şi picioarele păreau a-i fi fost legate de stâlpul care o ajutase să se elibereze de influenţa parentală. Simţea cum o mulţime de fire elastice o trăgeau înapoi de fiecare dată când încerca să se depărteze de stâlp mai mult de 2-3 paşi.

Spaţiul de mişcare pe care i-l permiteau era mult mai restrâns decât fusese în ţarcul părinţilor, ceea ce i-a activat o furie mult mai intensă.

Şi pentru că nu exista tristeţe legată de ruperea acelor legături, chiar dacă durau de aproape 7 ani, Emilia a fost capabilă să se confrunte cu frica de a fi singură, lipsită de sprijin, dragoste şi protecţie, având ca unice resurse încrederea în sine şi mândria de a-şi urma propria cale. Şi a constatat că nu are nevoie de nimic altceva pentru a se elibera, pentru a putea să se desprindă de gard, de stâlp şi de zona foarte familiară în care trăise până atunci. 

La nivel corporal, spatele i s-a îndreptat, bărbia i s-a înălţat, respiraţia a devenit calmă şi profundă, iar mersul transmitea senzaţia de forţă plină de graţie şi eleganţă.

Iar când s-a uitat în oglindă, Emilia a exclamat:
Aşa mi-am dorit întotdeauna să arăt!”

Efectele, după 12 luni

Schimbările realizate de Emilia în harta sa relaţională au produs efecte multiple:
  • la trei zile după sesiunea de coaching confirma acceptarea postului de la Viena,
  • două zile mai apoi Gelu se muta singur într-o garsonieră pe care o cumpărase de câteva luni, fără să-i spună Emiliei, fiindcă dorea să-i facă surpriza de a o invita acolo după ce ar fi reuşit să o mobileze şi utileze,
  • la începutul lunii martie 2011 părinţii o ajutau să se mute, la rândul său, într-un cochet apartament cu două camere cu vedere spre parcul Schönbrunn,
  • în luna octombrie a petrecut 2 săptămâni în Bali, pe baza bonusului pe care l-a primit pentru realizarea înainte de termen a primului său proiect regional,
  • în Bali l-a cunoscut pe Erwin, un vienez alături de care a descoperit că nu toţi stâlpii îţi limitează libertatea de mişcare, oricât de multă stabilitate şi sprijin ţi-ar acorda,
  • când a venit de Crăciun în România a aflat că Gelu găsise şi el pe altcineva cu care să împartă garsoniera,
  • părinţii i-au mărturisit că se simt, la rândul lor, mult mai liniştiţi şi liberi de când s-au convins că este perfect capabilă să trăiască pe picioarele ei.
Sorbind ultima înghiţitură de cappucino, Emilia a privit în jur spre clienţii cafenelei unde ne-am întâlnit pentru acest bilanţ şi mi-a spus:
Dacă ar reuşi cu toţii să-şi acceseze înţelepciunea corpului, astfel încât să-şi optimizeze emoţiile şi relaţiile cu ceilalţi, lumea ar deveni cu mult mai bună!”

Iar asta ţine de disponibilitatea fiecăruia de a beneficia de excelentele efecte transformaţionale asigurate de Life Coachingul NLP.