27
Ianuarie
2012

Emil, sau eliberarea de umilinţă

Sesiune de coaching emoţional realizată de Daniel Bichiş

Emil, sau eliberarea de umilinţă

Tendinţa de auto-umilire şi de întreţinere a unei forme de suferinţă difuză, legată de aproape orice se întâmplă (sau nu se întâmplă) în propria viaţă, este o caracteristică a multor clienţi de Life Coaching din România.

Aceştia au dificultăţi atât în stabilirea de obiective, cât şi în atingerea lor şi, mai ales, în a simţi plăcerea şi satisfacţia obţinerii rezultatelor pe care şi le-au propus.

Soluţia este realizarea unei separări, la nivel emoţional, între suferinţă şi plăcere, ce reorganizează întregul sistem de stabilire şi atingere a obiectivelor personale.

Numele persoanelor din acest studiu de caz a fost schimbat, pentru a asigura confidenţialitatea informaţiilor prezentate.

Profilul clientului

Emil este un medic de succes, de 35 de ani, specializat într-un domeniu de care alţi medici se feresc, deoarece îi pune în contact direct cu zone urât mirositoare ale corpului pacienţilor. Pentru el, însă, tocmai acest lucru este important: să fie util, să realizeze ceea ce alţii au reţineri să facă, chiar dacă colegii de breaslă desconsideră acest tip de activitate.
A venit la coaching cu un obiectiv simplu: vrea să-şi refacă viaţa, după ce în urmă cu un an a întrerupt relaţia cu o femeie care îl minţea, umilea şi înşela mereu. Îşi doreşte o relaţie nouă, mai bine adaptată personalităţii sale, dar de luni de zile nu reuşeşte să găsească femeia potrivită.
Aspectul fizic, comportamentul, limbajul, ideile pe care le împărtăşeşte nu justifică în niciun fel existenţa unor astfel de dificultăţi. Şi din punct de vedere material şi social, Emil este o „partidă excelentă”, astfel încât primele sesiuni de coaching au fost centrate pe reclădirea încrederii în sine şi dezvoltarea abilităţilor de stabilire a relaţiilor cu persoanele de care se simte atras.

Nu sunt la înălţimea aşteptărilor

Rezultatul au fost trei relaţii de scurtă durată, cu femei aveau în comun o singură caracteristică: se dovedeau a fi „prea bune” pentru Emil. Rezultatul: ruperea legăturii de-abia stabilite şi revenirea la singurătate.
Cu două dintre ele a ajuns şi la relaţii sexuale, de care a fost încântat pe moment, dar din nou ideea că „nu ar fi suficient de bun pentru ele” l-a determinat să se despartă.
Discutând despre acest pattern, Emil a descoperit că la originea sa stă frica de a nu-i dezamăgi pe ceilalţi. Nevoile, aşteptările, criteriile lor îi par mai importante decât propriile nevoi, dorinţe şi aspiraţii.

Această reacţie emoţională faţă de propriile obiective s-a demonstrat a fi un comportament învăţat în cadrul relaţiei cu părinţii, ambii persoane extrem de exigente, care au crezut că ruşinea ar fi cel mai bun mijloc de educare a copilului.

Şi-au crescut mereu exigenţele, considerând că astfel îl împiedică „să se lase pe tânjeală”, dar de fapt l-au împiedicat să-şi clădească încrederea în sine pe satisfacţia pentru reuşitele obţinute.

Nu vreau să te dezamăgesc!

De aceea, în viaţa de adult Emil îşi complică relaţia cu femeile, provocând tot soiul de situaţii în care acestea să-i transmită dacă sunt mulţumite sau nu de relaţia cu el:
  • cadouri neaşteptate care adesea nu corespund gusturilor lor,
  • servicii nesolicitate (de tip „Salvator”) ce par a-i permite lui Emil să pătrundă prea rapid în intimitatea lor,
  • tehnici sexuale centrate exclusiv pe plăcerea partenerei etc.
Dacă, în ciuda acestor provocări, ele nu-i transmit, într-un fel sau altul, că le-ar fi înşelat aşteptările, Emil activează „arma de rezervă”: ideea că relaţia cu noua parteneră ar putea afecta reputaţia şi imaginea familiei sale.
Mai trebuie precizat că familia locuieşte la aproape 600 km de Bucureşti şi au contact doar de sărbători?

Am descoperit că însuşi procesul de coaching, bazat pe stabilirea de obiective, pe aplicarea practică a deciziilor luate de el şi evaluarea rezultatelor fusese pentru el tot o sursă de suferinţă.

Teama de a nu-şi dezamăgi coachul îl determinase să ascundă unele întâmplări şi să le „înfrumuseţeze” pe altele. Doar în momentul în care i-am semnalat extrem de ferm neconcordanţa dintre relatările sale şi limbajul corporal a reuşit să se deschidă pe deplin şi să-şi împărtăşească temerile.

Doar prin suferinţă pot ajunge la bucurie

Centrând discuţia pe emoţii, nu pe convingeri şi atitudini, am detectat o asociere dintre suferinţă şi bucurie, venită din copilărie, când plăcerile pe care şi le permitea erau urmate de bătăi trăite foarte dramatic, iar reuşitele nu conduceau decât la înteţirea eforturilor.

Asta l-a condus pe Emil la concluzia că trebuie să plătească un preţ de suferinţă pentru a avea parte de bucurie, precum şi la un mare dezechilibru în privinţa intensităţilor: multă suferinţă pentru puţină bucurie.

Mă pot bucura şi fără să sufăr!

Am realizat separarea dintre cele două emoţii, astfel încât Emil să realizeze faptul că poate avea acces la bucurie şi fără suferinţă, pe baza unor lucruri mici pe care şi le permite:
  • plăcerea de a-şi conduce maşina,
  • dansul,
  • aprecierea pacienţilor.
La fel şi cu suferinţa, în sensul că poate exista şi în absenţa bucuriei:
  • mici accidente,
  • pierderi de obiecte sau
  • întreruperea unor relaţii.
Apoi, am asociat suferinţa cu trecutul, iar bucuria cu prezentul şi viitorul, făcând o sortare temporală a emoţiilor.
Aceasta a fost stabilizată de convingerea că a plătit în avans preţul de suferinţă pentru zeci de ani de-aici încolo, precum şi că viaţa este plină de surse de bucurie, satisfacţie şi împliniri.
La nivel corporal, am facilitat inversarea raportului dintre senzaţiile produse de plăcere şi cele generate de suferinţă.

Rezultatul a fost o reorganizare a schemei corporale, cu modificarea curburilor coloanei vertebrale şi a expresiei feţei. 

Dar cele mai dramatice schimbări s-au produs la nivelul imaginii de sine şi a încrederii în sine.

Emil s-a descoperit în calitate de bărbat adult, cu nevoi şi dorinţe pe care şi le poate satisface pe deplin, de care nu are niciun motiv să se ruşineze sau să se teamă de represalii.

A înţeles modul în care se lăsa folosit şi umilit de ceilalţi, tocmai din dorinţa de a evita aceste lucruri. Şi a decis că este momentul să-şi asume propria viaţă, propriile opţiuni, propriile criterii de evaluare.

Simt pentru prima oară că trăiesc cu adevărat

În cele 3 luni trecute de la sesiunea de coaching descrisă aici, Emil şi-a reorganizat complet viaţa: 
  • s-a înscris la un curs de formare într-o specialitate medicală extrem de apreciată, care îl fascinase dintotdeauna, dar pe care o considerase „peste capacităţile sale”,
  • şi-a reluat relaţia cu una dintre partenerele sale, alături de care descoperă ce înseamnă să fii îndrăgostit-lulea şi să te bucuri pe deplin de momentele intime, 
  • a pus punct unui întreg şir de relaţii cu persoane care profitau din plin de bunătatea şi disponibilitatea lui, prin manipularea fricii sale de a nu dezamăgi.
Dar lucrul care m-a impresionat cel mai mult şi m-a determinat să-i cer permisiunea de a prezenta acest caz a fost strălucirea din ochii săi atunci când mi-a spus:
Lucrul cel mai important pe care l-am realizat prin coaching a fost să-mi recâştig dreptul la bucurie, să-mi schimb starea emoţională de zi cu zi şi să încep să simt că trăiesc cu adevărat!”