16
Februarie
2014

Deschide-ţi aripile şi reuşeşte!

Accesarea puterii nemărginite - facilitată de Daniel Bichiş

Deschide-ţi aripile şi reuşeşte!
Poveştile despre lebede crescute de raţe şi vulturi crescuţi de găini ne-au fost spuse tuturor, în copilărie. Pentru unii, însă, ele s-au transformat într-o programare ce le poate limita aspiraţiile şi succesul din viaţa de adult.
Într-o singură sesiune de coaching NLP, Mihai a reuşit:
  • să-şi depăşească complexul oedipian care marca relaţia sa cu părinţii,
  • să se reconecteze la propriile aspiraţii şi resurse interioare,
  • să-şi definească următoarea etapă de viaţă, în acord cu valorile sale.
Toate acestea prin puterea metaforei pe care am explorat-o împreună şi i-a permis să beneficieze la maxim de interacţiunea cu Daniel Bichiş, Master Coach Trainer ICI.
De cum a intrat în cabinet, Mihai a precizat că din momentul în care a citit cartea lui Tony Robbins „Putere nemărginită” şi-a schimbat complet percepţia despre lume, dar că încă nu a găsit exact modul în care să transforme în rezultate această viziune schimbată. Mi-a fost clar că acesta este contractul de coaching pe care mi-l propunea, astfel că am trecut imediat la fapte:
- Şi cum ai putea folosi puterea ta nemărginită?
Paradoxal, în loc să se simtă susţinut în definirea clară a domeniilor pe care vrea să le schimbe şi a criteriilor prin care îşi poate verifica succesul, Mihai a oftat lung şi mi-a spus:
- Oricum, tot nu mă voi putea compara cu tata...
 

Lupta pentru aprecierea mamei

- Cine decide asta?, am întrebat, vrând să verific dacă foloseşte referinţa internă sau se bazează pe părerile celorlalţi.
- Mama... Niciodată nu a fost mulţumită de mine sau nu a apreciat ce fac şi ce sunt...
Ştiam din convorbirea telefonică în care stabilisem sesiunea că Mihai făcuse psihoterapie. Astfel se explică rapiditatea cu care s-a întors spre trecut şi aducerea în prim-planul discuţiei a părinţilor. 
- Dar în prezent?, am încercat să-i reorientez atenţia.
- Nici în prezent, nici în viitor..., mi-a răspuns, încruntându-se la mine.
Am înţeles imediat că şi-a creat obişnuinţa de a-şi povesti viaţa, pentru a fi sigur că este înţeles. Aşa că, pentru a nu rupe raportul, l-am lăsat să-mi povestească în cinci minute despre viaţa din familia de origine, fără însă a da atenţie deosebită detaliilor.

Era povestea obişnuită a fratelui mai mic ce creşte într-o familie cu tată autoritar şi mamă încă mai autoritară, fiind cât se poate de cuminte şi ascultător. Şi pentru care suprema revoltă este să se căsătorească cu o femeie neacceptată de părinţii săi.

Lipsa participării mele la povestire l-a făcut să o rezume singur şi să concluzioneze:
- Deşi m-am făcut şi eu ofiţer ca tata, niciodată nu aş fi putut avea gradul şi funcţiile sale. Aşa că am mai făcut o facultate şi am plecat din ograda lor.
Cuvântul „ogradă” rostit într-un context pur citadin mi-a atras atenţia. Aşa că am cerut pentru prima oară precizări:
- Ogradă? Chiar au o ogradă?
- Ei, e un fel de-a spune că alături de ei m-am simţit mereu ca puiul de vultur crescut de o găină...
În această metaforă Mihai rezumase toată povestea pe care, dacă am fi fost la psihoterapie, am fi detaliat-o 1-2 ani.

În NLP, însă, lucrăm cu percepţii, cu sensuri şi semnificaţii, nu cu detalii biografice ce sunt cel mai adesea irelevante. 

Întrucât nu menţionase nimic de cocoşul din ogradă, am înţeles că limitările proveneau din legătura cu „găina-mamă”. Venise momentul să sondăm cât de reală era acea exagerare că „niciodată” nu s-ar fi bucurat de realizările lui. De aceea, l-am provocat:
- Şi cum ţi-ai dat seama tot acest timp că mama nu a apreciat reuşitele tale?
Răspunsul a fost unul mai degrabă non-verbal. Fruntea lui Mihai s-a încruntat, buzele i s-a ţuguiat, capul s-a lăsat uşor pe dreapta, iar contactul vizual a fost rupt, dându-mi astfel ocazia să calibrez modul în care, fără prea multe cuvinte, mama sa realiza invalidarea rezultatelor sale.
Cu toate aceste informaţii, obţinute în 6-7 minute, puteam trece la explorarea metaforei sale.
 

Vulturul îşi deschide aripile

- Îţi propun un joc. Închide ochii, simte-te pui de vultur în ograda condusă de găina-mamă. Uită-te spre ea şi descrie-mi cum este...
- E foarte mare... 
- Iar tata-cocoş?
- Este încă mai mare!, răspunse Mihai, strângându-şi uşor capul între umeri.
- Să ne închipuim că pe deasupra trece un vultur. Ce se întâmplă?
- Eu mă uit după el şi încerc să-mi desfac aripile, asemeni lui... Dar imediat găina se repede spre mine şi mă obligă să mi le strâng la loc...
- Iar cocoşul ce face?
- S-a ascuns sub un tufiş, iar acum iese de acolo şi se uită spre noi.
- În jurul tău este ceva pe care te-ai putea urca?
- Da, este un gard. M-am urcat pe el şi trebuie să-mi desfac puţin aripile ca să-mi ţin echilibrul...
- Şi dacă ţi le-ai desface mai mult, ce s-ar întâmpla?
Respiraţia lui Mihai a devenit sacadată, a pălit brusc, iar apoi la fel de brusc obrajii i s-au înroşit puternic. 

- Aş putea zbura!

- Vrei să zbori?, l-am întrebat, dar deja braţele lui se depărtaseră uşor de corp, umerii i se relaxaseră, la fel şi faţa, iar respiraţia i-a redevenit calmă şi profundă.
- Păi deja zbor... E-aşa de bine! 
- Ţi-ai deschis complet aripile?
- Da, acum da... Şi simt cum curenţii de aer mă ridică, fără ca eu să trebuiască să fac vreun efort... Trebuie doar să mă rotesc într-o spirală şi aerul mă împinge tot mai sus...
 

Schimbarea de perspectivă

L-am lăsat pe Mihai să descopere singur tainele zborului interior, puterea aripilor sale şi să se conecteze pe deplin la acest simbol pe care inconştientul i-l oferise ca mijloc de accesare a puterii nemărginite. Şi cu cât experimenta mai mult, cu atât corpul său era mai simetric, iar respiraţia mai profundă şi regulată. Iar când pe faţă i-a apărut un zâmbet larg, l-am întrebat:
- Ce faci acum?
- Mă joc!
Am folosit informaţia pentru a folosi această resursă în procesul de coaching:

- Pentru oameni, jocul este cea mai autentică sursă de învăţare şi descoperire, de-a lungul întregii vieţi. 

Şi-am urmărit apoi, în tăcere, maturizarea expresiei de pe chipul său. Nu încruntare, nu crispare, nu dispariţie a zâmbetului, ci doar o rearanjare a contracţiilor musculare, ce exprima siguranţă de sine şi determinare. Atunci am considerat că este momentul tăierii cordonului ombilical:
- Dacă din înălţimea la care ai ajuns te uiţi înapoi la ogradă, ca să-i vezi pe părinţi...
Nici n-am putut termina fraza, fiindcă Mihai a început să râdă în hohote. Când s-a mai liniştit, după vreo 30 de secunde, mi-a spus:
- Sunt mărunţi, sunt departe, sunt insignifianţi. De ce s-ar mai interesa un vultur de două păsări de ogradă?
- Chiar, de ce?, am simţit nevoia să întreb, pentru a nu lăsa lucrurile doar la nivelul fugii de acasă.
După câteva clipe, a clătinat scurt din cap:
- Doar dacă i-ar considera o pradă...
- Şi îi consideră?
- Nu, în niciun caz... Am în jur alte prăzi mult mai atractive!
 

Reconectarea la aspiraţiile proprii

Şi fără să mai aştepte îndemnul meu, Mihai a început să-şi folosească simbolul pentru a construi, la nivelul simbolic, noul său mediu:
- Tocmai a venit lângă mine o vulturică şi plutim împreună... Ne alegem un pisc semeţ şi decidem să ne construim cuibul acolo... De aici nici nu se mai vede ograda cu ai mei, ci doar pădurile şi pajiştile care ne oferă tot ce ne dorim...
Ştiind că se simţise în concurenţă cu tatăl şi fratele mai mare, am verificat dacă nu cumva o transferase spre vulturul care îl ajutase să-şi ia zborul.
- Nu, în niciun fel... Aici, fiecare vultur sau pereche de vulturi are propriul pisc... Nu, aici nu sunt în concurenţă decât cu mine însumi...
- Şi cum îţi dai seama că reuşeşti?

- Păi, din faptul că obţin tot ce vreau, uşor, natural, fără efort.

Aceste criterii sunt extrem de importante, pentru că sunt cele care, la nivel pre-conştient ne indică dacă acţiunile sunt sau nu în acord cu valorile şi aspiraţiile noastre. Aşa că le-am subliniat:
- Atunci, uşor, natural, fără efort, ia-ţi timpul necesar pentru a-ţi organiza viaţa aici, aşa cum consideri că este mai bine pentru tine.
După 2-3 minute, Mihai mi-a spus:
- Am descoperit că nu am de ce să mă limitez la acest pisc... De fapt eu vrea şi să explorez întreaga lume - dar nu ştiu încă dacă şi pot!
 

Accesarea resurselor interioare

Pentru a-i crea cadrul prin care să-şi activeze resursele interioare necesare pentru împlinirea asiraţiilor, i-a propus:
- Ţi-aduci aminte de curenţii de aer care te-au susţinut să te înalţi până aici? Descoperă ce se întâmplă dacă îi laşi să te ridice încă mai sus!
Preţ de 15-20 de secunde, Mihai şi-a imaginat cum pluteşte tot mai sus, apoi mi-a spus:
- M-am înălţat aproape vertical, ca un avion care se pregăteşte pentru looping. De-aici nu mai pot decât să mă reped în jos!
- Şi ce alegi să faci?
Răspunsul l-am primit doar non-verbal: o scurtă încruntare, o uşoară încleştare a buzelor şi fălcilor, însoţită de strângerea pumnilor şi oprirea respiraţiei preţ de 5-6 secunde. Apoi o expiraţie profundă, urmată de o relaxare totală şi un zâmbet larg:
- Deci aşa te simţi când eşti puternic interior...
Şi la îndemnul meu, a repetat încă de două ori experienţa, pentru a stabiliza conectarea la puterea nemărginită după care venise. 
Apoi l-am întrebat:
- Şi ce vrei să faci cu atâta putere?
Şi-a întors capul spre direcţia în care plasase piscul cu noul său cuib şi vulturiţa, apoi l-a întors în alta direcţie.

- Vreau să mă măsor cu mine!

- Şi cum o poţi face?
- Am revenit la curenţii de aer... urc din nou... tot mai sus... şi mai sus... şi ajung la cel mai înalt pisc...
Tăcerea pelungită ce a urmat, împreună cu o schimbare în ritmul rspiraţiei sale şi o crispare a braţelor, mi-au indicat că este util să intervin:
- De ce mai ai nevoie pentru ca să ajungi la acest pisc? 
- Ciudat, când nu dau din aripi, mă înalţ mai mult!...
- Şi ce înseamnă asta pentru tine?
- Că trebuie să fiu mai relaxat...
- Şi de unde poţi lua mai multă relaxare?
Zâmbetul i-a reapărut pe faţă, odată cu relaxarea din braţe şi piept:
- Din mine, doar din mine!
Şi cteva clipe mai paoi, a adăugat:
- Şi mai este ceva ciudat. Cu cât doresc mai mult, cu atât mă apropii mai încet... 
- Şi ce înseamnă asta pentru tine?
- Că trebuie să mă detaşez, să nu iau experienţa asta ca pe un concurs, ci ca pe ceva firesc...
- Ce se produce uşor, natural, fără efort!, i-am reamintit eu cele trei criterii găsite anterior.
Mihai doar a clătinat aprobator din cap, după care tot corpul lui s-a relaxat atât de profund, încât părea să fi aţipit. 
Ajunsese la ţelul pe care nu-l ştiuse niciodată, dar de a cărui existenţă fusese mereu convins. Procesul era acum condus de Coachul său interior, astfel că eu nu aveam altceva decăt să fiu martorul mut al acelei regăsiri de sine.
 

Facilitarea transferului spre realitate

După 2-3 minute, Mihai a inspirat profund, a expirat zgomotos, s-a scuturat uşor şi a deschis ochii plini de strălucire interioară, pentru a mă privi drept în ochi:

- Toate astea sunt minunate, dar cum facem ca visul să devină realitate?

M-am uitat la ceas: mai aveam 20 de minute din sesiune. Şi i-am propus să alocăm câte 10 minute pentru a conecta cu resursele interioare două dintre aspectele importante ale vieţii sale.
Astfel că până la sfârşitul sesiunii, Mihai:
  • a decis şi şi-a stabilit planul de acţiune pentru transferul către viitorii săi angajaţi a activităţilor caer îi consumă prea mult timp şi energie,
  • a găsit modalităţi simple şi eficiente de dezvoltare a competenţelor sale lingvistice de limbă engleză, de care depinde posibilitatea de a călători mai mult în străinătate împreună cu soţia sa.
- Şi ce-o să spună mama şi tata dacă umbli prin lume, în loc să lucrezi?, l-am provocat, pentru a verifica eficienţa schimbării percepţiei despre relaţia cu părinţii. Şi am mimat încruntătura şi ţuguierea buzelor specifică mamei sale.
A râs din nou în hohote şi mi-a răspuns:
- Sunt prea mărunţi şi insignificaţi pentru ca să-mi mai pese de părerea lor. Dar pentru că nu-i consider pradă, poate din când în când o să-i invit şi pe ei!

Şi astfel, folosind puterea metaforelor şi a tehnicilor NLP, Mihai a rezolvat într-o sesiune tot ceea ce încercase să schimbe în doi ani de psihoterapie.

Aştept de la el informaţii despre succesele în planul afacerilor şi postări pe Facebook din toate locurile noi pe care le vizitează.
Şi ca să-i dau o idee, ataşez un videoclip pe care îl poate aprecia doar un vultur care şi-a deschis pe deplin aripile.
 

Notă: Cazul este real, face parte din portofoliul de clienţi al lui Daniel Bichiş, iar numele clientului a fost schimbat, pentru a-i asigura confidenţialitatea.