16
Aprilie
2014

Adio, Făt Frumos!

Coaching la nivelul identităţii cu Daniel Bichiş

Adio, Făt Frumos!

Florin are toate calităţile fizice pentru a candida cu succes la titlul de Făt-Frumosul anului: este înalt, zvelt, extrem de elegant, are păr castaniu-deschis, ochi de un verde aproape ireal, o faţă luminoasă şi un zâmbet cuceritor - atunci când zâmbeşte. Problema lui este că nu prea are motive de zâmbit: de ani de zile este singur, îşi caută o parteneră „pe măsură” şi eşuează într-o serie de relaţii nefericite.

Aşa că a recurs la coaching, pentru a găsi resursele şi soluţiile de găsire a fericirii, în cadrul unei relaţii. Provocarea adusă de el în discuţie este frecvent întâlnită, atât la bărbaţii, cât şi la femeile care arată foarte bine. Am putea-o numi „sindromul lui Făt Frumos” (sau „al Ilenei Cosânzeana”) şi constă în căutarea sufletului-pereche, a persoanei care să întrupeze întocmai idealul feminin (respectiv masculin) definit în adolescenţă.

Numai că arhetipurile nu umblă printre noi, ci doar sunt exprimate mai bine sau mai puţin bine de oameni reali, cu calităţi şi cu defecte.

Iar oprirea căutărilor, pentru a te bucura pe deplin de ceea ce ai găsit deja, este soluţia pe care a adoptat-o şi Florin, la finalul acestei sesiuni de coaching la nivelul identităţii.

De fiecare dată când în viaţa lui Florin apărea câte o fată, brusc se schimba: din tânărul rezervat, preocupat în primul rând de profesia şi cariera sa, dintr-odată îşi dorea să demonstreze că este cu mult mai mult decât atât. Şi îmbrăcând straiele de Făt Frumos, punea la picioarele noii iubite o mulţime de cadouri, care mai de care mai scumpe şi dificil de găsit, crea tot soiul de evenimente romantice, menite să o facă să-i sară în braţe şi să-l acopere cu sărutări.

- Şi ce obţineai astfel?, l-am întrebat.

- Primele dăţi, exact ce-mi propusesem: ele erau copleşite, se simţeau obligate să mă recompenseze, aşa că o noapte-două totul era de vis.

- Iar apoi?, l-am îndemnat să continue, văzând că se amărăşte şi oftează adânc.

- Apoi..., apoi nu înţeleg de ce, se depărtează la fel de brusc de mine şi taie orice legătură... Ba unele chiar revin la prietenii pe care îi aveau anterior, deşi nici nu arată la fel de bine ca mine, nici nu au slujbă sau poziţie socială ca a mea... Iar eu rămân cu un gust amar şi o mulţime de întrebări, la care nu-mi răspunde nimeni...

 

Clarificarea rolurilor din coaching

în ochii verzi pare să se fi declanşat o furtună, aşa că Florin şi-a pironit privirile în podea şi s-a închis în el. Atitudinea sa de Victimă pare să mă invite să intru în rolul de Consilier-Salvator, care să-i dea repede 2-3 explicaţii şi soluţii. Numai că nu aşa procedăm în coaching, ci avem convingerea că răspunsurile şi soluţiile se află în client, iar rolul nostru este de a-i crea oportunitatea de a le găsi.

Aşa că, atunci când după un nou oftat ochii săi mă privesc din nou, îl întreb:

- Şi cine ar putea să-ţi răspundă?

Se uită mirat la mine, apoi răspunde, cu o undă de reproş în glas:

- Păi... mă aşteptam să găsesc aici un răspuns...

- Şi dacă eşti dispus să-l auzi, îl vei găsi. Numai că răspunsul nu va veni de la mine, ci de la tine!

Pe chipul lui Florin apare expresia de confuzie şi dezamăgire cu care m-am obişnuit de atâta timp de când fac această precizare. Dar este urmată imediat de revoltă:

- Păi eu l-am tot căutat, degeaba! Ba chiar am rugat şi nişte prietene comune să-mi explice!

Bănuiala mea era confirmată: Florin îşi căutase consilieri, care să-l ajute. Informaţiile acestea erau importante pentru proces, fiindcă semnalau eventuale încercări nereuşite de a depăşi provocarea. Aşa că i-am cerut detalii:

- Şi ce ţi-au spus ele?

- Păi, toate mi-au zis că sunt un băiat „prea bun”...

Tonul vocii a devenit sarcastic, iar ghilimelele au fost indicate prin gesturi.

- Şi ce înseamnă pentru ele băiat „prea bun”?, l-am întrebat, preluând atât intonaţia, cât şi gestul.

- Păi, unul prea politicos, prea atent, prea dispus să ofere totul, fără să fie prea clar ce aşteaptă în schimb...

 

Făt-Frumos nu ştie ce caută

- Chiar, tu ce aştepţi de fapt de la ele?

Privirea lui Florin a devenit din nou confuză şi derutată. A ezitat câteva secunde, apoi, cu voce foarte slabă, mi-a răspuns:

- Păi, să fiu fericit... Am spus asta de la bun început...

- Şi ştii ce înseamnă să fii fericit alături de o femeie?

Florin a făcut mai întâi ochii mari, apoi a început să privească în jur, ca şi cum ar fi căutat un răspuns. După aproape un minut, mi-a şoptit:

- Doar îmi închipui...

Răspunsul său mi-a sugerat faptul că nu se raportează la iubitele sale ca la nişte persoane reale, ci le idealizează excesiv. în coaching lucrăm „cu materialul clientului”, astfel că o serie de criterii de verificare imaginare sunt mai bune decât niciun criteriu. De aceea l-am îndemnat să mi le împărtăşească:

- Păi... mă face să am fluturi în stomac... să mă gândesc permanent la ea... să fiu nerăbdător să o reîntâlnesc... să-mi doresc să o iau în braţe, să o sărut şi să facem dragoste...

în timp ce îmi spune toate acestea, privirea lui Florin rămâne aţintită pe un fotoliu gol din cabinet, de parcă acolo s-ar fi aflat iubita lui.

 

Diferenţa dintre vis şi realitate

Toate criteriile se referă exclusiv la propria experienţă, iar partenera este redusă la rolul de stimul care declanşează toate aceste trăiri. în astfel de situaţii, ne îndrăgostim de experienţa iubirii, nu de persoana iubită. Iar aceasta foarte adesea simte că a devenit un simplu obiect (ce-i drept, iubit), astfel că luptă pentru a fi recunoscută în calitate de persoană, sau pleacă spre cineva cu care poate avea o relaţie inter-umană. Acest aspect trebuia clarificat de Florin, aşa că îl întreb:

- Pe cine ai în minte când spui toate acestea?

- Păi... pe ea...

- Care ea?

- ...Fata din vis, perechea mea!, îmi răspunde, privindu-mă cu reproş, de parcă eu ar fi trebuit să ştiu despre cine este vorba.

- Şi ai întâlnit-o vreodată în realitate?

Florin este iar revoltat de aparenta mea incapacitate de a-l înţelege:

- Cum s-o întâlnesc? Ea este Ileana Cosânzeana, femeia ideală pe care o caut pretutindeni, în fiecare femeie pe care o întâlnesc!

- Şi ai întâlnit-o vreodată în realitate?, îmi repet întrebarea, ignorând reproşul din vocea lui.

- Doar parţial...

Şi începe să-mi explice ce caracteristici comune cu Ileana Cosânzeana are fiecare dintre prietenele despre care îmi vorbise.

 

Ieşirea din vis

- Dacă înţeleg bine, dacă ar fi să iei cam un sfert din fiecare dintre ele şi l-ai combina, ai regăsi-o pe Ileana Cosânzeana!, simt nevoia să concluzionez după 5 minute de ascultare a detaliilor oferite de Florin.

- Da, da, exact!, îmi confirmă el, cu ochii strălucind de mulţumire că „în sfârşit” îl înţeleg.

- Dar ce faci cu restul de 75% din fiecare prietenă?, îl întreb foarte serios, privindu-l drept în ochi.

întrebarea are efect maxim: Florin rămâne câteva clipe cu gura căscată, cu răsuflarea tăiată şi ochii aţintiţi spre mine. Când sesizez că reîncepe să respire, continui:

- Şi dacă ai fi în locul lor, ai accepta să-ţi fie luat un sfert şi restul să fie aruncat, pentru a fi înlocuit cu amintirea sau prezenţa altor 3 fete?

Florin cel politicos, darnic, „prea bun” pentru prietenele sale se înroşeşte ca un rac şi deschide ochii mari. Mă priveşte ca şi cum atunci m-ar fi văzut prima oară:

- Asta am făcut... şi de-asta fugeau de mine...

- Iar dacă ar fi să accepţi tu o astfel de sfârtecare, ce sfert le-ai dărui fiecăreia şi la ce părţi din tine ai renunţa?

Era deja prea mult. Florin s-a ridicat brusc în picioare şi a început să se plimbe agitat prin tot cabinetul. De sub masca de Făt Frumos se ivise Spânul, ci un călău ce acţionase la nivel psihologic şi emoţional, în încercarea narcisistă de a-şi maximiza plăcerea. îl urmăream cu privirea, foarte curios ce se va întâmpla.

 

Mulţumesc, Ileana Cosânzeana!

După câteva minute, Florin s-a aşezat la loc, a răsuflat adânc şi mi-a spus, privindu-mă drept în ochi:

- Am descoperit că prietenele mele aveau ceva în comun!

Am privit spre fotoliul gol în care Florin o plasase pe Ileana Cosânzeana, iar el a sesizat mişcarea mea:

- Nu, nu, nu faptul că semănau oarecum cu Ea!, a precizat, vorbind precipitat. Nu, nu asta era de fapt important... ci faptul că alături de fiecare puteam sta ore în şir, cu fiecare aveam o mulţime de lucruri de discutat şi fiecare avea o poveste care mă fascina, chiar dacă era foarte diferită de ale celorlalte!

- Să înţeleg că partea de 75% diferită de Ileana Cosânzeana erau oarecum comună?

- Comună prin efectul asupra mea, diferită de la o fată la alta.

Chiar dacă mie mi se părea complex, acest aspect era cât se poate de clar pentru Florin, aşa că nu am insistat. în coaching, clarificarea se face doar în funcţie de nevoile clientului, nu şi ale coachului.

- Şi atunci care este rolul Fetei din vis?

Florin a căutat răspunsul câteva secunde. Faţa i s-a luminat, ochii au început să strălucească şi mi-a spus:

- îmi atrage atenţia asupra lor! Doar îmi atrage atenţia - nu le impune să fie identice cu ea! Mă îndreaptă spre ele ca să aflu cine sunt şi cum sunt cu adevărat!

Cu fiecare frază, Florin era tot mai liniştit şi convins de adevărul profund pe care îl descoperise. S-a întors spre fotoliul în care o plasase pe Fata din vis şi i-a spus:

- Mulţumesc, Ileana Cosânzeana! N-am înţeles până acum rolul tău şi te tot căutam. Acum ştiu: tu doar mă ajuţi să-mi găsesc perechea, dar nu-i impui să fie la fel ca tine! Aşa că de-acum încolo voi trăi alături de femei reale, nu voi mai pleca de lângă ele în speranţa că următoarea va fi „perfectă”.

 

Adio, Făt Frumos!

Schimbarea de percepţie şi atitudine era totală. Dar exista încă riscul unei reveniri la vechile obiceiuri, datorită asocierii cu rolul de Făt Frumos. Aşa că l-am provocat din nou:

- Şi dacă nu o mai cauţi pe Ileana Cosânzeana, mai ai nevoie să fii Făt Frumos, să faci daruri scumpe şi să creezi evenimente romantice?

Din nou ochii lui Florin au încremenit, respiraţia i s-a tăiat şi a rămas cu gura întredeschisă. După câteva secunde mi-a şoptit:

- Asta e mai greu de schimbat...

- Şi dacă ar fi uşor, cum se poate schimba?

Privirea lui Florin s-a lăsat din nou în jos. După mai bine de două minute, m-a privit din nou în ochi şi mi-a întrebat cu jumătate de gură:

- Renunţând la ideea că sunt Făt Frumos?

- în cazul Ilenei Cosânzeana ai renunţat la un sfert din ea, ca să câştigi restul. Ai putea repeta operaţia şi cu Făt Fru...

N-am apucat să termin întrebarea, căci faţa lui Florin s-a luminat şi ochii au început din nou să-i strălucească:

- Pot fi Frumos şi fără să fiu „Făt”! Deci de asta îmi spuneau fetele că sunt „prea bun” - adică „Făt” - adică „fătălău”!

- Şi cum eşti dacă îţi dai voie să nu mai fii „Făt”?, am întrebat pentru a duce cât mai departe schimbarea de identitate.

Spatele lui Florin s-a îndreptat, umerii i s-au relaxat, pumnii s-au strâns uşor, faţa i s-a maturizat brusc şi, cu o voce fermă mi-a spus:

- Bărbat! Bărbat Frumos!

- Ia-ţi timp şi descoperă ce face şi ce nu mai face un Bărbat Frumos atunci când este cu o femeie.

Şi în minutele următoare Florin a descoperit că poate renunţa la cadourile scumpe, pentru a le înlocui cu atenţie, complimente şi mângâieri fără tentă erotică. Că nu are de ce să se mai dea mare (fiindcă este) şi nici să pară interesant (fiindcă fetele îi preferă pe cei care sunt şi interesaţi de ele). Că poate interpreta şi altfel decât respingere faptul că fata nu este dispusă să-l însoţească la concertul unei formaţii care nu-i place decât lui. Şi o mulţime de alte mici detalii, ce construiau rolul de Făt Frumos. Iar la sfârşit, a exclamat:

- Adio, Făt Frumos! îţi mulţumesc pentru că m-ai ajutat să cresc şi să devin un Bărbat Fericit!

 

După două luni

în lunile care au urmat, Florin şi-a definit criteriile referitoare la evaluarea satisfacţiei legate de o relaţie de cuplu şi a descoperit că ceea ce-l învăţaseră prietenele anterioare:

  • să-şi ia timp să le descopere, indiferent dacă apar sau nu fluturi în stomac,
  • să le aprecieze sau măcar accepte în calitate de partenere,
  • să se lase surprins de lucrurile care se întâmplă între ei,
  • să le respecte dreptul de a alege ce şi cât fac împreună cu el şi
  • să se dăruiască pe sine, nu doar să facă daruri,

reprezintă soluţia după care venise la coaching. O ştia deja, dar nu o înţelegea şi nu o putea aplica din cauza blocării într-un mod adolescentin de raportare la relaţia de cuplu.

Acum una dintre mai vechile prietene îi este parteneră şi, ca să-l citez: „Suntem fericiţi şi ne facem fericiţi unul pe celălalt, zi de zi!”

Şi toate acestea cu preţul unei singure propoziţii: Adio, Făt Frumos!, care le-a scăpat pe fetele din preajma sa de coşmarul de a fi Ilene Cosânzene răpite de Zmeu.