03
Februarie
2016

Lukas Derks şi Panorama socială

Prima formare intensivă în România

Lukas Derks şi Panorama socială

Constelaţiile sistemice reprezintă deja o tehnică extrem de apreciată şi frecvent folosită în România, atât în cadrul optimizării personale, cât şi al intervenţiilor organizaţionale. Tehnica este însă foarte directivă şi are nevoie de facilitatori perfect armonizaţi intern şi cu un nivel excepţional de intuiţie pentru a fi aplicată cu succes.

De 20 de ani, în NLP există o alternativă, reprezentată de Panorama Socială, concepută şi dezvoltată de către Lucas Derks (Olanda), psihoterapeut, psiholog social, trainer NLP, autor, cercetător, fondator al grupurilor de cercetare “The International Laboratory for Mental Space Research" și “Society for Mental Space Psychology”, membru în cadrul NLP Leadership Summit.

Şi de mai bine de 10 ani, noi am inclus Panorama Sistemică în cursul de Master NLP şi în cele de Life Coaching, întrucât considerăm că reprezintă varianta ecologică de aplicare a conceptelor folosite şi în constelaţiile sistemice, ce respectă presupoziţia fundamentală din coaching: singurul expert în privinţa propriilor percepţii, decizii şi acţiuni este clientul.

Coaching for Excellence organizează în perioada 7-11 Mai 2016, la București, Cursul de formare şi certificare ca „SOCIAL PANORAMA CONSULTANT” coordonat direct de către Lucas Derks.

Panorama Socială este un instrument psihologic prin care poate fi analizată şi schimbată harta mentală a lumii sociale pe care oamenii o creează la nivel inconştient.

Obiectiv

Acest curs de formare şi certificare în metoda “Panorama Socială” are ca principal obiectiv pezentarea şi predarea tehnicilor necesare aplicării acesteia în contexte de coaching, psihoterapie, consiliere psihologică, consultanţă, training şi comunicare.

 

Program şi durată

Cursul cuprinde 40 de ore de formare şi se va desfăşura în intervalul orar 9:30-19:00 pe durata a 5 zile (7-11 Mai 2016)

De asemenea, pentru acoperirea întregii tematici şi pentru evitarea confuziilor şi distorsionării sau alterării mesajului formatorului, cursul se va desfăşura în limba engleză.

 

Tematica

  • Culegerea de informaţii concludente despre panorama socială a clientului
  • Folosirea panoramei sociale ca un instrument de psihodiagnoză
  • Obţinerea de îmbunătăţiri de durată în toate tipurile de relaţii sociale ale clientului
  • Folosirea panoramei sociale ca instrument de facilitare pentru construirea de echipe şi modul de lucru cu acestea, dar şi cu alte sisteme sociale
  • Aplicaţii ale panoramei sociale în training şi în alte activităţi educaţionale şi didactice
  • Reîntărirea experienţei cu Sinele a clientului, lucrul cu stima de sine şi cu încrederea în sine, în diversele context sociale
  • Schimbarea trăsăturilor de personalitate a clientului prin explorarea panoramei familiale, analizarea şi înţelegerea relaţiilor cu membrii familiei, a responsabilităţilor şi respectului pentru aceştia şi reformularea emoţiilor şi sentimentelor neproductive
  • Lucrul cu panorama familială a clientului, analizarea transgeneraţională a comportamentelor sociale înrădăcinate în cadrul familiei şi găsirea de resurse în cadrul acesteia, dar şi a unui “spirit ajutător”
  • Paternul de schimbare al identităţii clientului
  • Metoda de design a identităţii clientului
  • Simulări pentru aplicarea modelului Panoramei Sociale în lucrul cu echipele şi cu grupurile
  • Soluţionarea problemelor de relaţionare a clientului în cadrul şi în afara unui grup, studierea atitudinilor şi relaţiilor de natură socială, a conflictului, a negocierii şi a păcii
  • Comunicarea în contextele politice
  • Relaţiile ierarhice: puterea şi dominanţa din perspectiva Panoramei Sociale şi rezolvarea conflictelor legate de autoritate şi submisivitate ale clientului
  • Schimbarea şi îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale considerate nocive, îmbunătăţirea relaţiilor intime ale clientului
  • Conexiunea cu constelaţiile familiale
  • Folosirea Panoramei Sociale pentru explorarea şi armonizarea relaţiilor cu persoanele decedate, cu spirite şi zei, respectiv latura antropologică a acestei metode

 

Participanţi

Acest curs se adresează psihologilor, psihoterapeuţilor, consilierilor psihologici, asistenţilor sociali, pedagogilor, psihopedagogilor, medicilor, absolvenţilor de formari în Coaching şi de formări în NLP, respectiv NLP Practitioner, NLP Master Practitioner, NLP Coach şi NLP Trainer.

 

Investiţie

Investiţia în acest program de certificare este de 750 Euro + TVA.*

*Se oferă următoarele facilităţi la plată: 2 rate egale, prima rată până la data de 29 Februarie 2016.

PREŢ SPECIAL: 650 Euro + TVA pentru plata integrală până la 29 Februarie 2016.


Preţul include următoarele:

  • materialele de curs,
  • masă de prânz,
  • două coffee break-uri la Restaurantul RIN Hotel Central şi
  • costul certificatului tipărit.

Numărul de locuri este limitat, ocuparea locurilor se va face în ordinea achitării efectuării plăţii.
 

Locaţie

RIN Hotel Central (Str. Traian, nr. 55A, Sector 3, Bucureşti) - Sala “Nicolae Iorga”

Pentru participanţii care doresc cazare în Bucureşti pe durata cursului, se poate face rezervare de camere.

Pentru înscrieri şi alte informaţii:

Graţiela Baiaş: 0722 274 111

Ileana Velicu: 0722 283 198

Alexandru Ioan Manea: 0726 730 285

Mai multe despre Lucas Derks şi Panorama Socială, faceţi click aici.