Articole etichetate cu: motivare

05
Ianuarie
2010

Un superb calendar de coaching gratuit

Cadou pentru un 2010 excelent

Un superb calendar de coaching gratuit

Cuvintele de ordine al acestui început de an par a fi economia şi sărăcia.

Într-un context în care toată lumea se gândeşte la supravieţuire şi restrângere, Competent Consulting este din nou alături de cei care sunt şi se comportă ALTFEL.

Respectându-şi tradiţia de a oferi la începutul fiecărui an un calendar gratuit celor interesaţi de dezvoltarea personală şi organizaţională, v-a pus la dispoziţie pe situl www.competent.ro programul „ABC-ul managementului prin coaching”.

Ilustrat de imagini extrem de amuzante din viaţa organizaţională, programul vă permite să treceţi în revistă 81 de modalităţi de tranziţie de la managementul autoritar spre cel consultativ, astfel încât să vă dezvoltaţi performanţele în ciuda tuturor dificultăţilor.

19
Aprilie
2007

Inteligenţa emoţională face diferenţa dintre leadership şi leadershit

Vreţi să fiţi un lider care atrage sau care respinge?

Inteligenţa emoţională face diferenţa dintre leadership şi leadershit
Se poate conduce o organizaţie doar prin mijloace administrative şi manageriale?
Sunt suficiente măsurile formale de îmbunătăţire a comunicării, de formalizare (prin obligativitate şi ritmicitate) a contactelor informale, de împodobire a pereţilor cu fraze goale de sens ce sunt pompos prezentate drept „viziune”, „misiune”, „valori”?
Se poate dezvolta spiritul de lider într-un workshop de câteva ore sau câteva zile?
Toate aceste întrebări îşi vor găsi răspunsul în prezentarea pe care o va face trainerul EQ Daniel Bichiş de la Competent Consulting miercuri, 25 aprilie 2007, la ora 17:30 în cadrul Târgului de Training Business-Edu organizat de Public Share la Sala Dalles.
 
13
Martie
2007

Controlaţi efectul proceselor ascunse din organizaţie?

În caz contrar, vă controlează ele!

Controlaţi efectul proceselor ascunse din organizaţie?
Una dintre cele mai dificile sarcini ale unui manager este aceea de a gestiona procesele de schimbare în cadrul organizaţiei, deoarece produc reacţii emoţionale profunde care nu pot fi rezolvate doar pe baza unor argumente logice.
Efectele lor sunt însă devastatoare, începând cu simpla reducere a ficienţei activităţii şi putând merge până la falimentarea acesteia.
În cadrul conferinţei PSIHOLOGIA LA LOCUL DE MUNCĂ, ediţia a 4-a cu tema: Patologii organizaţionale. Cum le recunoşti? Cum le tratezi?, organizată de PublicShare miercuri 21 martie 2007 la Hotel Novotel, se va desfăşura workshopul Managementul proceselor ascunse din organizaţii, susţinut de Daniel Bichiş, trainer NLP şi EQ de la Competent Consulting.
22
Noiembrie
2007

Emoţiiile - cel mai sensibil indicator al echilibrului muncă-viaţă

Foloseşte indicaţiile lor pentru a avea o viaţă de calitate

Emoţiiile - cel mai sensibil indicator al echilibrului muncă-viaţă
Echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală este nu doar un subiect de importanţă strategică pentru toate organizaţiile, ci şi tema celei de-a cincea ediţii a conferinţei „Psihologia la locul de muncă”, organizată de Public Share pe 27 noiembrie 2007, la Hotelul Novotel.
Cu acest prilej, Competent Consulting vă oferă un nou workshop de mare interes, susţinut de Daniel Bichiş, EQ coach & trainer certificat internaţional.
Pe baza rezultatelor studiului „Inteligenţa emoţională la locul de muncă - 2007” vor fi prezentate atât informaţii inedite, cât şi tehnici extrem de eficiente de utilizare a semnalelor emoţionale pentru identificarea dezechilibrelor dintre viaţa personală şi cea profesională.
 
11
Aprilie
2007

Inteligenţa emoţională vă creşte eficienţa profesională

Aflaţi în avanpremieră în ce fel

Inteligenţa emoţională vă creşte eficienţa profesională
Studiul „Inteligenţa emoţională la locul de muncă - 2007” este în plină desfăşurare, iar rezultatele sale incep să se contureze.
Chestionarul accesibil pe acest site vă permite atât să vă măsuraţi gratuit nivelul de inteligenţă emoţională (EQ), cât şi să aveţi acces la raportul studiului din luna iulie.
Acesta va prezenta în premieră impactul real pe care inteligenţa emoţională îl are asupra companiilor româneşti, precum şi asupra managerior şi angajaţilor acestora.
De asemenea, va fi o evaluare a nivelului de stres profesional la care sunt supuşi angajaţii de la diferite niveluri ierarhice din instituţiile, companiile şi organizaţiile ce activează în România.
 
[12  >>