25
Martie
2014

Şanse maxime la interviul de angajare

Soluţii practice, aplicabile imediat

Şanse maxime la interviul de angajare
Una dintre cele mai stresante experienţe ale vieţii profesionale este reprezentată de interviurile de angajare. Un studiu recent releva că la finalul unui astfel de interviu, românii se aşteaptă în proporţie de aproape 90% să nu fie angajaţi.
Un nivel atât de ridicat al neîncrederii poate fi dovada unei atitudini pesimiste: „am 9 şanse din 10 să fac impresie proastă la interviu”, sau realiste: „Doar unul din zece candidaţi are cât de cât şanse... Decât să-mi fac iluzii, mai bine să am surpriza plăcută că m-au angajat.”
Găseşti în acest articol o serie de soluţii practice pentru a schimba situaţia, spre o atitudine optimistă, care-ţi maximizează şansele de succes.

O competiţie complexă

Interviul de angajare seamănă extrem de mult cu startul unui maraton sau al unei curse de Formula 1. Este ocazia ca cele două părţi să se cunoască şi să se evalueze reciproc, pentru ca să-şi asigure o poziţie cât mai bună pentru ceea ce va urma şi încercând să-şi surclaseze competitorii.
Realitatea demonstrează, în ultimele 2-3 ani, că pe piaţa muncii există două competiţii simultane: 
  • cea dintre candidaţi pentru obţinerea anumitor joburi, dar şi 
  • cea dintre angajatori, pentru atragerea persoanelor cu talent şi potenţial. 
Şi dacă la un interviu participă frecvent 20 - 50 de candidaţi, majoritatea lor şi-au trimis CV-uri şi s-au înscris la interviuri la 5 - 12 companii, doar în acea lună. 

De aceea, interviul este mai degrabă o competiţie în care atât candidatul, cât şi compania aleargă pe propria bandă, scopul fiind de a se sprijini reciproc în satisfacerea nevoilor.

 

Statistica ne spune ce vrem să auzim

Ar trebui să lăsăm să treacă mai bine de 10 interviuri nereuşite înainte de a ne pune întrebarea dacă este ceva în neregulă.
De ce? Pentru că trebuie să acordăm statisticii drepturile sale şi să acceptăm ideea că,
exact ca şi în cazul dragostei, nu oricine se potriveşte pentru orice job.
Iar dacă au trecut cele 10 - 12 interviuri şi totuşi nu am avut succes, este mai degrabă util să descoperim ce greşim în etapa de alegere a joburilor pentru care aplicăm, decât să ne întrebăm ce nu este în regulă cu noi.
Este posibil să alegem fie posturile, fie companiile nepotrivite, prin sub- sau supra-evaluarea competenţelor şi experienţelor noastre. 
Este binecunoscută dorinţa majorităţii absolvenţilor de facultate de a ocupa un post de manager imediat după absolvire. Lipsa de experienţă atât în privinţa activităţii, cât şi a lucrului cu oamenii se dovedesc rapid fatale pentru majoritatea celor care, pe baza recomandărilor sau a CV-ului, obţin totuşi o asemenea poziţie.
 

Auto-analiza constructivă

Dacă se dovedeşte că ar fi probleme în privinţa modului în care ne prezentăm, este important să ne evaluăm în primul rând aspectul fizic. De exemplu, putem să revedem în minte ambianţa companiilor la care ne-am prezentat, tipul de haine pe care îl purtau cei care lucrau acolo, tipul de limbaj şi atitudine pe care l-au avut intervievatorii. Este posibil să fi avut o ţinută sau o atitudine prea degajată într-un mediu sobru şi riguros, ori din contră, să fi fost prea băţoşi şi protocolari într-un mediu relaxat. 
Şi pentru a descoperi jumătatea plină a paharului, este esenţial să ne punem întrebarea: 
oare chiar mi-ar fi plăcut să lucrez acolo, zi de zi? 
Răspunsul trebuie să se orienteze nu după salariul ce putea fi obţinut, ci în special după armonia sau dizarmonia dintre noi şi acel mediu.
în fine, pentru a transforma aceste experienţe în învăţare, faceţi lista companiilor unde v-aţi simţit cel mai bine şi cea a companiilor unde nu v-a plăcut. Revedeţi anunţurile pe baza cărora v-aţi adresat celor două categorii de companii şi veţi detecta care sunt elementele comune, care vă pot ghida în viitor spre alegerea mai degrabă a companiilor unde aveţi şanse să vă integraţi.
 

Limbajul non-verbal adecvat

Există o singură modalitate universal valabilă de a te prezenta la un interviu: 

să fii tu însuţi, să te prezinţi aşa cum eşti, cu calităţi şi cu defecte, cu năzuinţe şi temeri, cu propriile suspiciuni şi convingeri. 

Cu cât cineva încearcă mai mult să-şi pună o mască pentru a câştiga un job, cu atât mai frecvent se va dovedi că nu doar a minţit pe angajator, ci s-a minţit pe sine. 
Menţinerea contactului vizual (adică să nu ţinem tot timpul ochii în pământ sau să evităm privirea interlocutorului), a corpului drept, nici lăsat pe spate, nici aplecat în faţă, utilizarea gesturilor noastre fireşti şi a mimicii în timp ce vorbim sunt modalităţile prin care ne exprimăm pe noi înşine.
 

Eliminarea anxietăţii

Anxietatea este o frică fără obiect - ne este frică nu de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci de ceea ce ne închipuim că ni s-ar putea întâmpla. Tocmai pentru că are ca efect să ne rupă de realitate, depăşirea stării de anxietate este extrem de importantă în timpul examenelor şi interviurilor. Există câteva demersuri, complementare, care asigură acest lucru:

a. Scenariul catastrofic

înainte de interviu să ne folosim imaginaţia pentru a elabora cel mai pesimist scenariu cu putinţă, iar apoi să-l supunem probei realităţii, eventual discutându-l împreună cu o persoană de încredere. 
De exemplu, un astfel de scenariu ar fi: nu obţin postul, mă fac de ruşine, constat că persoana care m-a intervievat provine de la o agenţie de plasare ce a  mai fost folosită şi de alţi angajatori la care am aplicat anterior, îşi notează numele meu şi promite să-l scoată din baza lor de date, astfel încât să nu mai am nici o şansă (înspăimântător, nu-i aşa?). 
Dar odată supus probei realităţii, scenariul se dovedeşte a nu fi chiar atât de negru: nu toţi angajatorii din branşă folosesc serviciile acelei agenţii de plasare. în plus, m-am făcut de ruşine pentru că de fapt am vrut să dau impresia că ştiu mai multe decât în realitate - lucru pe care după ce am citit acest articol nu-l voi mai face, etc.

b. Scenariul constructiv

înainte de culcare, în preziua interviului, să utilizăm aceeaşi imaginaţie pentru a crea un scenariu pozitiv, în care vedem şi auzim ce se va întâmpla pe parcursul interviului, pentru a descoperi că lucrurile merg bine, că dăm răspunsuri de impact, că întreaga noastră persoană emană încredere în sine şi relaxare.

c. Starea optimă pentru interviu

în ultimele 2-3 minute de aşteptare înainte de a intra la interviu, să ne conectăm la realitate privind în jur, ascultând, atingând şi pipăind scaunul pe care stăm sau ţesătura hainelor noastre; câteva inspiraţii puternice, prin care aducem aerul în partea de sus a plămânilor reduc extrem de mult frica şi ne dau mult mai multă încredere în noi înşine. Iar un zâmbet firesc, produs de amintirea unei situaţii în care am reuşit, elimină orice urmă de anxietate.
 

Gestionarea întrebărilor-capcană

Există o serie de întrebări tipice, care se pun pentru a testa prezenţa de spirit sau sinceritatea unui candidat. Este important ca răspunsurile să provină din propria experienţă (nu să fie învăţate pe de rost de la alţii) şi să fie căutate anterior, deoarece este mai greu să găsim răspunsul potrivit în timpul interviului. 
Astfel de lucruri la care este bine să ne gândim dinainte sunt: 
  • când te-ai descurcat într-o problemă dificilă, 
  • în ce situaţii ţi-ai depăşit limitele, 
  • exemple de realizări importante obţinute pentru firma la care ai lucrat înainte. 
Altele cer să vorbim despre defectele noastre. Alegerea defectului trebuie făcută astfel încât să poată fi prezentat ca un avantaj pentru angajator. De exemplu „defectul meu este faptul că uit de cei din jur atunci când fac ceva care-mi place” este, de fapt o calitate, dacă jobul pentru care aplicăm este unul legat de una dintre pasiunile pe care le-am trecut în CV şi, în plus, implică nevoia de concentrare şi izolare (de exemplu pentru operarea de date pe calculator sau data mining pe internet).
O altă întrebare-capcană este „Ce ştii despre compania noastră?”. Lipsa unui răspuns argumentat este descalificantă, de aceea este important să aflăm din presă sau de pe Internet câte ceva despre compania la care aplicăm. 
De asemenea, întrebarea „De ce vrei să îţi schimbi locul de muncă?” poate fi o capcană. Este însă ocazia să demonstrăm că suntem o persoană dornică de dezvoltare profesională, nu una care nu se poate adapta sau nu poate colabora cu ceilalţi. De aceea, explicaţiile în acest sens trebuiesc pregătite dinainte.
în fine, este posibil să se propună inversarea rolurilor, de genul „De ce întrebare te-ai temut şi nu ţi-am pus-o?” O replică excesivă, de genul „Am răspuns pentru orice întrebare!” este imediat comparată cu mesajele non-verbale lansate de-a lungul interviului. Dacă atitudinea a fost excesiv de sigură pe sine, răspunsul va fi interpretat ca trădând multă experienţă în interviuri, deci un potenţial angajat pe termen scurt. Dacă din contră, corpul a fost tensionat, vocea stinsă sau tremurândă, contactul vizual nu a fost susţinut, răspunsul va fi interpretat drept o încercare de scurtare a discuţiei printr-o minciună. 
în schimb, întrebări de genul „Ce vă face să credeţi că puteţi face faţă acestui post?” sau „De ce ne-aţi ales pe noi şi nu concurenţa?” permit oferirea unor răspunsuri care să evidenţieze competenţa şi interesul faţă de acel job.
 

Succesul ţine de tine

Un om informat este un om puternic. Astfel că acum avem convingerea că te vei prezenta la următorul interviu cu convingerea că: 

„Persoanele cu care dau interviul ştiu deja că doar un candidat din zece merită încrederea lor. Astfel că vor face rapid diferenţa dintre mine şi ceilalţi 9”.