04
Februarie
2008

Reprogramează-te cu Richard Bandler si John La Valle

O premieră europeană!

Reprogramează-te cu Richard Bandler si John La Valle
Anul 2008 oferă europenilor o ocazie deosebită. Dr. Richard Bandler, co-creatorul NLP şi geniul care ne-a oferit Design Human Engineering (DHE) şi Neuro Hypnotic Repatterning (NHR) le va prezenta în luna mai 2008 la Amsterdam cele mai noi descoperiri ale sale în domeniul evoluţiei umane şi dezvoltării personale.
Competent Consulting este partenerul român al acestui seminar, iar Daniel Bichiş îi va ajuta pe participanţi să profite la maxim de această şansă unică de învăţare şi dezvoltare personală.
 
Cum este bine-cunoscut, Dr. Richard Bandler susţine doar câteva seminarii pe an şi îşi consacră tot timpul continuării cercetărilor sale, construind noi modele de excelenţă şi precizie, consolidând bazele NLP.
Poate că v-aţi dorit deja să participaţi la traininguri ţinute de Richard în America, dar v-a fost greu să călătoriţi atât de departe.
Acum însă, trainingul se ţine la o aruncătură de băţ, în Europa, ca să vă fie accesibil atât din punct de vedere financiar, cât şi al călătoriei şi vizelor.
În premieră, Richard Bandler şi John LaValle vor prezenta seminarul

Using Even More of Your Brain for a Change

pentru europenii dornici să înveţe NLP direct de la creatorul său şi să afle cele mai noi tehnici dezvoltate de acesta.

Cine este Richard Bandler?

Dr. Bandler este cel care i-a învăţat NLP pe cei mai importanţi exponenţi ai acestui domeniu, iar tehnologiile sale sunt utilizate în şcolile, universităţile, instituţiile şi corporaţiile importante din întreaga lume. Descoperirile sale sunt folosite pretutindeni unde oamenii comunică, învaţă, se schimbă şi creează!
Competent Consulting se mândreşte cu faptul că Daniel Bichiş este primul român certificat ca trainer de către Society of NLP, care a învăţat direct de la Dr. Richard Bandler şi John La Valle.

În felul acesta, toţi cei care decid să înveţe NLP, NLP Coaching sau Business NLP cu Daniel beneficiază de accesul la cele mai complete informaţii şi cele mai avansate tehnici.

Şi, cum au remarcat cei ajunşi la nivelul de Master-Practitioner, se impregnează cu spiritul NLP ce face diferenţa dintre Richard şi ceilalţi. Acum, vi se oferă şansa să aflaţi încă mai multe, direct de la Dr. Bandler!

Cine este John La Valle?

Richard va fi secondat de John LaValle, preşedintele Society of NLP. John este co-trainer al lui Richard de ani de zile şi foarte mulţi îl consideră a fi cel mai bun trainer NLP din lume!
Indiferent dacă obiectivul dvs. este dezvoltarea personală sau învăţarea tehnicilor NLP, nici nu vă puteţi închipui cât de uşor este să-l atingeţi alături de John LaValle.

Ce veţi învăţa în acest seminar?

Locurile sunt limitate şi se ocupă extrem de rapid, astfel încât este posibil să se fi epuizat deja în timp ce dvs., citiţi uimitoarele oportunităţi oferite de seminar:
  • Descoperiţi diferenţa ce face diferenţa între dvs. şi ceilalţi
  • Dezvoltaţi-vă propriile tehnici pe măsură ce progresaţi
  • Preluaţi controlul creierului dvs. pentru a avea o viaţă mai bună
  • Depăşiţi limitările din viaţa şi cariera dvs.
  • Creaţi noi circuite neurologice care să vă permită să faceţi orice doriţi în stilul care vi se potriveşte cel mai bine
  • Descoperiţi arta şi ştiinţa comunicării avansate
  • Schimbaţi-vă convingerile, astfel încât să vă aducă fericire şi succes
  • Distraţi-vă mai mult decât v-aţi putea închipui că este posibil la un seminar
  • Asiguraţi-vă succesul afacerii şi carierei dvs.
  • Identificaţi modalităţi de a vă însuşi rapid şi eficient noi abilităţi
  • Asiguraţi-vă că aveţi mereu starea interioară care atrage succesul

Cine organizează evenimentul?

Acest seminar este rezultatul colaborării Institutelor NLP europene asociate la Society of NLP şi va avea ca asistenţi pe cei mai buni traineri din Europa. Daniel Bichiş va fi unul dintre aceştia şi va sta permanent la dispoziţia românilor, pentru a le permite să profite cât mai mult de acest training.

Când şi unde are loc seminarul?

De vineri 9 Mai până luni 12 Mai 2008, la Krasnapolsky Hotel, Amsterdam, Olanda.

Cine poate participa?

Locurile au fost distribuite exclusiv Institutelor membre ale Society of NLP ce şi-au arătat interesul să coopereze la organizarea acestui seminar. Doar în cazul în care ar rămâne locuri libere ele vor fi oferite marelui public - lucru foarte puţin probabil.
De aceea, absolvenţii cursurilor de Practitioner, Business Practitioner şi Master-Practitioner organizate de Competent Consulting au prioritate absolută pentru ocuparea locurilor ce au fost repartizate României. 

Care sunt costurile şi cum se plăteşte?

Preţul pentru cele patru zile de seminar este de 1.500 EUR/persoană.

Organizatorii au obţinut de la autorităţile olandeze scutirea de TVA a acestui eveniment, deoarece este vorba despre un seminar de educaţie continuă a adulţilor.

Numărul de locuri este limitat şi înscrierile se vor procesa în ordinea primirii.
Plata se face în contul Competent Consulting, până pe data de 16 aprilie 2008, pe baza facturii pro-forma.
Există posibilitatea efectuării rezervărilor la hotel şi avion pentru toţi participanţii români.

Din prima zi de NLP, ai descoperit că vă puteţi folosi creierul pentru a te schimba. Este momentul să-ţi rezervi locul la ceea ce poate să fie schimbarea majoră a vieţii tale!