14
Iunie
2007

Puneţi la lucru inteligenţa emoţională

Occidentalii au reuşit - putem şi noi!

Puneţi la lucru inteligenţa emoţională

În zilele de 11 şi 12 iunie 2007 s-a desfăşurat la Londra Conferinţa Internaţională „Inteligenţa Emoţională” (ICEI), în cadrul căreia au fost prezentate cele mai noi teorii, descoperiri ştiinţifice şi aplicaţii organizaţionale ale acesteia.

România a fost reprezentată de Daniel Bichiş, trainer şi coach EQ în cadrul companiei Competent Consulting - liderul formărilor NLP de clasă business şi al aplicaţiilor organizaţionale ale inteligenţei emoţionale.

Am aşteptat cu nerăbdare întoacerea lui în ţară, pentru a putea consemna „la cald” impresiile şi concluziile sale.

- Daniel, ce anume te-a determinat să participi la această conferinţă?

- Au fost mai multe elemente. În primul rând consecvenţa cu care Competent Consulting îşi pune în aplicare misiunea de a oferi companiilor româneşti cele mai avansate soluţii şi instrumente de dezvoltare personală şi organizaţională, ce le asigură obţinerea de avantaje competitive semnificative cu investiţii minime.

În al doilea rând, combinaţia extrem de echilibrată dintre aspectele teoretice şi cele practice abordate de către diferiţii vorbitori, ce mi-a permis să aflu încă de-acum o mulţime de informaţii şi soluţii despe care alţii vor citi doar peste un an de zile,

În al treilea rând, plăcerea de a reîntâlni o mulţime de prieteni din avangarda cercetării şi aplicării inteligenţei emoţionale şi a le vorbi despre realizările şi planurile noastre.

Şi cum prietenii prietenilor îţi devin extrem de rapid prieteni, nu în ultiumul rând lărgirea semnificativă a numărului de contacte şi colaborări internaţionale ale companiei noastre.

- Ai putea să ne dai un exemplu?

- Desigur. Marcia Hughes este una dintre cele mai reputate practiciene EQ din Statele Unite, autoare a unor cărţi de mare succes şi colaboratoare constantă a Guvernului american şi a unor mari corporaţii. A fost extrem de impresionată de concepţia ce a stat la baza studiului nostru „Inteligenţa emoţională la locul de muncă - 2007” şi de interesul pe care l-a trezit în rândul celor aproape 2000 de participanţi. De aceea, am stabilit utilizarea în cadrul unor studii viitoare a unor instrumente de diagnostic organizaţional create de către echipa sa, urmând ca rezultatele să le comunicăm împreună anul viitor.

- Ai pus bazele vreunei colaborări şi în privinţa aplicării tehnicilor EQ?

- Pot spune că exact acesta este domeniul în care mi-am concentrat demersurile de networking şi am obţinut rezultate peste aşteptări. Am plăcerea să vă anunţ stabilirea unei cooperări pe axa New York - Londra - Bucureşti în domeniul programelor de fidelizare a clienţilor prin tehnici de inteligenţă emoţională. Este vorba despre un program elaborat în cadrul Columbia University şi patentat de John Avela, fost vice-preşedinte HR la The Marriott Corporation, omul care a organizat Olimpiada din 2002. Competent Consulting va avea exclusivitatea aplicării acestui program în România, cu sprijinul şi participare directă a lui John, a soţiei sale Susan şi a lui Dorothy Spry, asociata lor britanică.

- Sună extrem de promiţător. Ar mai fi de semnalat vreo noutate?

- Da. Sunt extrem de mulţumit că am trecut cu brio (40 de puncte din 40 posibile) pretenţiosul examen de certificare care îmi conferă dreptul de aplicare a testului EQi, creat de Reuben BarOn. Este cel mai complet test de inteligenţă emoţională, publicat în 1997 şi utilizat în întreaga lume pentru aplicaţiile business. Am discutat cu Steven Stern, preşedintele MHS (compania editoare a testului şi organizatoarea conferinţei), despre realizarea normelor româneşti pentru acest test şi am stabilit etapele pe care le avem de parcurs. Oricum, situl nostru www.eq-testing.ro va reflecta in câteva zile îmbogăţirea ofertei Competent Consulting prin utilizarea testelor EQi pentru selecţie de personal, leadership, dezvoltare personală şi profesională.

- Cum au decurs lucrările conferinţei? Care au fost concluziile?

- Pe lângă două prezentări în plen, urmărite cu deosebit interes de toţi cei peste 220 de delegaţi din 21 de ţări, s-au desfăşurat 24 de workshopuri de câte 50 de minute şi au existat standuri ale principalilor ofertanţi de instrumente şi soluţii bazate pe EQ. O manifestare complexă, ce a oferit aproape 36 de ore de networking, ale cărui rezultate le-am prezentat deja parţial.

Opinia generală în rândul participanţilor a fost faptul că domeniul inteligenţei emoţionale a depăşit faza „copilăriei”, în care fiecare autor îşi făcea un titlu de glorie din a-i da o nouă definiţie, şi a intrat în faza „productivă”.

Pe lângă studiile fundamentale, desfăşurate la nivel academic, vizând de exemplu identificarea mecanismelor neuronale ale EQ, s-a impus deja o anumită abordare a aplicaţiilor organizaţionale, foarte pragmantică şi orientată spre obţinerea de rezultate.

Această linie de dezvoltare este promovată, surprinzător pentru unii, de marile corporaţii din domeniul bancar şi cel al serviciilor de audit - zonele aparent cele mai puţin implicate emoţional.

Dar după scandalurile de genul Enron-Arthur Andersen, a devenit evident că mai mult decât în showbiz sau media, aspectele emoţionale sunt fundamentale pentru succesul unei companii din sectorul financiar-bancar.

De exemplu, consultanţii şi auditorii Deloitte gestionează direct sau verifică modul de gestionare a 80% din fondurile publice şi private la nivel mondial. Este uşor de înţeles efectul dezastruos pe care l-ar putea avea un dezechilibru emoţional răspândit în rândurile lor, similar celui care i-a condus pe cei din top-managementul companiei Enron.

Ori simplul fapt că fidelizarea unui client costă de 5 ori mai puţin decât găsirea unuia nou poate asigura avantaje competitive şi sporiri semnificative ale marjei pentru toate companiile care îşi schimbă la timp orientarea strategică şi implementează programe de fidelizare a clienţilor.

Iar concluzia conferinţei a fost cât se poate de bine exprimată de Deeana Coffin, manager Talent Aquisition & Development la American Express Company. Ea a prezentat experienţa şi rezultatele economice excepţionale obţinute prin implementarea unui program de dezvoltare a inteligenţei emoţionale a 10% din angajaţi (circa 7000 de persoane). Atât titlul, cât şi concluzia prezentării au fost extrem de însufleţitoare: „Noi am reuşit - puteţi şi voi!”

- În încheiere, împărtăşeşte-ne momentul care te-a impresionat cel mai mult.

- În prima zi a conferinţei, am avut privilegiul să discut circa un sfert de oră cu profesorul Peter Salovey, decanul Facultăţii de Psihologie de la Universitatea Yale, co-creator al conceptului de inteligenţă emoţională. La sfârşitul convorbirii, profesorul Salovey a condensat impresia pe care şi-a făcut-o despre mine în dedicaţia de pe cartea pe care mi-a oferit-o:

Daniel, îţi mulţumesc pentru dedicarea ta faţă de inteligenţa emoţională”.

Pentru unii, acesta ar putea fi un semn de recunoaştere - pentru mine este un îndemn să lucrez încă mai intens pentru adeverirea devizei Competent Consulting: „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”.