06
Ianuarie
2006

Prestanţa - cheia puterii de influenţare şi convingere

Evaluaţi-vă nivelul actual

Prestanţa - cheia puterii de influenţare şi convingere
Cu toţii le cunoaştem. Sunt acele persoane care atunci când intră într-o încăpere, fac ca discuţiile să amuţească şi ochii să se îndrepte spre ele. Iar când vorbesc, chiar dacă nu spun ceva deosebit, cuvintele lor aprind inimile şi minţile şi îi determină pe ascultători să se mobilizeze şi să acţioneze în sensul solicitărilor lor. Cu toţii ne dorim să fim aşa: importanţi pentru cei din jur, convingători, plini de prestanţă.
Vestea bună este că elementele din care este compusă prestanţa:
  • o anumită atitudine interioară,
  • un anumit tip de limbaj corporal şi
  • o manieră aparte de utilizare a vocii,
pot fi învăţate şi/sau dezvoltate.
Iar acest lucru îl propune Competent Consulting într-un workshop interactiv de dezvoltare personală ce se va desfăşura la U Business Center.
Ca multe alte trăsături de personalitate, prestanţa unei persoane este recunoscută de la prima vedere, chiar dacă ne este greu să-i definim elementele componente. Ea este unul dintre elementele-cheie ale succesului în afaceri, în plan profesional şi familial, asigurând prezenţa „asului din mânecă” în orice context.
Dacă doriţi să vă evaluaţi potenţialul de prestanţă, alegeţi dintre cele două răspunsuri alternative pe cel care vă descrie cel mai bine:
1. Cel mai mult mă îngrijorează
a. actualii competitori
b. competitorii viitori.
2. Îmi este mai uşor să judec lucrurile ţinând cont de
a. aspectele generale
b. detalii
3. Am tendinţa să mă concentrez pe
a. şansele pe care le-am ratat
b. şansele pe care le-am valorificat
4. Prefer să
a. urmez tradiţiile care m-au format
b. creez noi tradiţii pentru viitor
5. Atunci când trebuie să fac o propunere, prefer
a. un raport scris
b. o diagramă sau un desen
6. Am tendinţa să-mi pun mai des întrebarea
a. „Oare cum am putea face asta mai bine?”
b. „De ce oare facem aşa?” 
7. Consider că
a. întotdeauna este posibil să reduci riscul
b. unele riscuri sunt prea ridicate pentru a fi asumate
8. Atunci când nu sunt de acord cu cineva mai important decât mine (şef, patron, client, părinte etc.), de obicei
a. continui discuţia pe un ton degajat, în aşa fel încât îşi schimbă punctul de vedere
b. îi spun verde în faţa „Părerea ta este greşită”
9. Puterea mea de convingere se bazează mai ales pe
a. implicarea emoţiilor
b. utilizarea logicii
10. Consider că acest test a fost
a. o prostie
b. fascinant
Înainte de a vă calcula rezultatul, să vorbim despre ce anume concură la a vă acorda prestanţă în relaţiile cu ceilalţi. Unul dintre experţii în domeniu, dr. Tony Alessandra, propune separarea în elemente intelectuale, corporale şi emoţionale.
La nivel intelectual, vocabularul, cultura şi competenţa sunt cele care contribuie la prestanţă, cu condiţia să nu fie asociate cu aroganţa. Deosebit de importantă este capacitatea de a prelua ideile altor persoane, a le simplifica şi a le prezenta sub formă de simboluri, analogii, metafore. În felul acesta, persoana a cărei idee a fost preluată se consideră luată în serios şi pusă în valoare, în timp ce ceilalţi apreciază capacitatea de a aduce lucrurile la nivelul unor principii clare şi uşor de aplicat.
La nivel corporal, prestanţa tinde să fie asociată cu o constituţie robustă şi o statură mai degrabă înaltă, dar nu exclusiv. Contează mai mult armonia proporţiilor decât frumuseţea fizică. De asemenea, modul în care persoana strânge mâna cuiva, capacitatea de a-i privi pe ceilalţi direct în ochi, atitudinea degajată de întregul corp şi o voce caldă şi sigură sunt elemente definitorii pentru prestanţă. Toate acestea transmit, la nivel non-verbal, mesajul „Mă interesează persoana ta şi te respect” – o atitudine care, prin rezonanţă, la rândul său atrage atenţia şi induce respectul.
Elementele emoţionale ale prestanţei au ca element central încrederea în sine, în propria viziune şi propriile valori. Contactul profund cu propriile emoţii şi căutarea modalităţilor de a folosi cât mai bine provocările vieţii, atunci când alţii se lasă dominaţi de frică sau neîncredere, generează capacitatea de a-i face pe ceilalţi să preia stările şi concluziile persoanei cu prestanţă şi să acţioneze conform acestora. Panica, neîncrederea, dezorientarea sunt contagioase, dar prima reacţie este să privim în jur pentru a descoperi acea persoană care şi le domină, exact cum naufragiaţii caută cu disperare farul spre care să se îndrepte.
Adevăraţii lideri se arată în perioadele de criză, când prestanţa lor se şi îi impune. De asemenea, aprecierile, observaţiile şi îndemnurile unei astfel de persoane au o capacitate deosebită de motivare, deoarece ne dau senzaţia că vede în noi, că a ajuns să ne cunoască mai bine decât noi înşine. Cu toţii am avut un profesor, o bunică sau un mentor care ne-a schimbat la un moment dat viaţa în acest fel.

Asocierea acestor elemente face ca privirea unei persoane cu prestanţă să aibă o strălucire aparte.

Din nou, oricine înţelege acest lucru, fără ca el să poată fi definit în mod precis. Dar este asemeni scânteii care face să se aprindă benzina în motoare şi să pună în mişcare gândurile, emoţiile şi acţiunile celor din jur. Această strălucire a privirii este cea care stabileşte contactul cu ceilalţi şi îi face să se concentreze asupra persoanei cu prestanţă. Cine nu şi-ar dori să aibă o astfel de sclipire în priviri?

Evaluarea rezultatelor

Pentru a afla cât de intensă este această scânteie în ochii dvs., acordaţi-vă câte un punct dacă aţi ales răspunsurile 1-b, 2-a, 3-a, 4-b, 5-b, 6-b, 7-a, 8-b, 9-a şi 10-b la testul adaptat după Jay Conger. 
Dacă aveţi mai mult de şapte puncte, atunci ştiţi din propria experienţă ce înseamnă să fiţi o persoană cu prestanţă, iar dacă aveţi mai puţin de patru, înseamnă că v-ar folosi extrem de mult să v-o dezvoltaţi.
Şi ce ocazie ar fi mai potrivită decât seminarul „Prestanţa - cheia puterii de influenţare şi convingere” organizat în zilele de 11 şi 12 februarie 2006 la U Business Center - Bucureşti de către Competent Consulting? Trainerul Daniel Bichiş va conduce participanţii printr-o serie de exerciţii experienţiale şi tehnici NLP menite să le optimizeze elementele intelectuale, corporale şi emoţionale ale propriei prestanţe.
După participarea la ediţii anterioare ale acestui workshop, 
  • o persoană a fost angajată de un post central de televiziune, având acum propria emisiune de design interior,
  • doi manageri au descoperit cât de uşor pot fi convinşi subalternii, nu doar constrânşi să-şi facă treaba,
  • o persoană pentru care ţinerea de prezentări publice era un chin a descoperit cât de plăcut este să te bucuri de prestigiu şi succes,
  • mulţi dintre cei implicaţi în activităţi de vânzări şi-au recuperat investiţia în primele 1-2 săptămâni, 
  • iar toţi au constat producerea de transformări radicale în relaţia cu familia, cu persoana iubită, cu prietenii.

Oare ce schimbări ar putea aduce în viaţa dvs. creşterea cu 3-4 puncte a potenţialului de prestanţă?