02
Octombrie
2007

Inteligenţa emoţională se măsoară cu EQi

Şi indică şansele de succes şi fericire

Inteligenţa emoţională se măsoară cu EQi
Competent Consulting va lansa pe 17 octombrie 2007, cu prilejul EQ Day for Life - ziua în care dai viaţă inteligenţei emoţionale, gama de teste BarOn EQi de evaluare a nivelului inteligenţei emoţionale (EQ).
Participanţii vor putea alege între
  • Raportul de Dezvoltare Personală,
  • Raportul de Dezvoltare Profesională şi
  • Raportul de Dezvoltare a Leadershipului.
Dorothy Spry, de la Carrer Performance, Marea Britanie, şi Daniel Bichiş, singurul român acreditat să aplice EQi, vor sta la dispoziţia celor interesaţi de crearea unui Plan de Dezvoltare Personală.
 
Aveţi dificultăţi în privinţa selectării celor mai bune persoane pentru funcţii-cheie, precum cele din vânzări, PR, relaţia cu clienţii, top- şi middle-management?
Aţi încercat o mulţime de teste de personalitate, interviuri structurate, chiar şi centre de evaluare - şi totuşi la câteva luni după angajare aveţi surprize neplăcute?
Compania dvs. îşi propune să susţină dezvoltarea personală şi profesională a angajaţilor, dar nu ştiţi exact de ce programe de training sau coaching aveţi nevoie?
Toate acestea sunt problemele reale şi urgente cu care se confruntă zi de zi managerii şi specialiştii HR in companiile care încă nu au intrat în era EQ.
Dar marile corporaţii din domeniul financiar-bancar (cum ar fi American Express, Citibank sau UBS), de audit (Deloitte), de producţie (PepsiCo, Boeing, Motorola, HP, Avon, L'Oréal, Johnson&Johnson) sau de servicii hoteliere (Hilton, Marriott, Sheraton) folosesc de mai bine de 10 ani testul BarOn EQi pentru selecţia şi promovarea talentelor.
Conceptul de inteligenţă emoţională a intrat în spaţiul public odată cu succesul lucrării lui Daniel Goleman Emotional Intelligence: Why It Can Matter More Than IQ, apărută în 1995, dar mai ales al celei de-a doua cărţi a acestui autor, Working with Emotional Intelligence, publicată în 1998.

După mai multe redefiniri, s-a stabilit că inteligenţa emoţională este capacitatea de a ne cunoaşte, înţelege şi folosi emoţiile pentru luarea celor mai bune decizii şi punerea lor în practică.

În ultimii 10 ani, pe plan internaţional a crescut constant nivelul de interes faţă de implicaţiile şi aplicaţiile aspectelor emoţionale în viaţa organizaţională. În acest fel s-a ajuns la:
  • redefinirea conceptului de leadership şi a modalităţilor de dezvoltare a abilităţilor ce îl susţin,
  • redefinirea conceptului de team-building şi a abordărilor vizând facilitarea lucrului în echipă,
  • redefinirea comunicării intra- şi inter-organizaţionale şi a intervenţiilor de optimizare a ei,
  • elaborarea de noi tehnici de vânzări, marketing, advertising şi PR, mult mai eficiente şi mai bine adaptate societăţii post-moderne,
  • modificarea criteriilor de selecţie de personal şi a modalităţilor de dezvoltare personală utilizate în cadrul organizaţional.

Un instrument de măsurare fiabil

Testul BarOn EQi, lansat în 1997, după mai bine de 10 ani de studii şi optimizări, a fost primul test de evaluare a nivelului de inteligenţă emoţională validat ştiinţific. El a fost imediat adoptat de specialiştii HR şi din recrutări, devenind instrumentul psihometric cel mai utilizat pe plan mondial pentru selecţia şi dezvoltarea talentelor.
Coeficientul de inteligenţă emoţională (EQ) măsurat de testul BarOn s-a dovedit a fi un excelent predictor al succesului şi împlinirii atât în plan personal, cât şi profesional.
Cele 5 dimensiuni ale inteligenţei emoţionale evaluate de test:
  • inteligenţa emoţională intrapersonală (autocunoaşterea emoţiilor, a cauzelor şi efectelor lor),
  • inteligenţa emoţională interpersonală (identificarea şi înţelegerea emoţiilor altor persoane),
  • gestionarea stresului,
  • adaptabilitatea,
  • echilibrul emoţional,
descriu extrem de exact competenţele persoanei, în locul preferinţelor de comunicare sau acţiune ce sunt evaluate de testele de personalitate uzuale.

Astfel, se obţine o evaluare a capacităţii persoanei de a face faţă cu succes provocărilor lansate de activitatea sa profesională, nu doar a gamei de opţiuni comportamentale de care dispune.

Această diferenţă, aparent de detaliu, în practică s-a dovedit a fi esenţială. Poate fi asemănată cu evaluarea unei maşini făcând un test drive (cu EQi) sau doar trecând în revistă caracteristicile tehnice tipărite în pliantul de prezentare (testele de personalitate).

Un instrument de dezvoltare personală şi coaching

Puterea predictivă a testului EQi în privinţa succesului profesional, a abilităţilor de lider, a calităţilor de comunicator, negociator, prezentator etc., este dublată de faptul că testul nu doar măsoară, ci şi susţine dezvoltarea inteligenţei emoţionale.
Fiecare raport conţine atât descrierea punctelor forte şi a slăbiciunilor persoanei, pe 15 subcomponente, cât şi strategii practice de acţiune în vederea sporirii competenţelor în acea direcţie.
Astfel, în funcţie de interes, participanţii la EQ Day vor putea opta între:
  • Raportul de Dezvoltare Personală, de 8 pagini, care descrie stadiul actual de dezvoltare a inteligenţei emoţionale şi modul în care ea poate fi utilizată atât în plan personal, cât şi profesional;
  • Raportul de Dezvoltare Profesională, de 33 pagini, ce descrie influenţa abilităţilor de inteligenţă emoţională asupra activităţilor din cadrul unei organizaţii, aplicarea strategiilor propuse sporind semnificativ eficienţa şi rezultatele obţinute;
  • Raportul de Dezvoltare a Leadershipului, de 48 de pagini, care evaluează potenţialul de leadership al persoanei şi structurează un Plan de Dezvoltare Personală menit să susţină perfecţionarea abilităţilor manageriale.

Ofertă de lansare a testului EQi

Competent Consulting şi-a asumat misiunea de a aduce şi în România cele mai avansate instrumente şi tehnici de inteligenţă emoţională.
EQ Day for Life - ziua în care dai viaţă inteligenţei emoţionale - este cea mai importantă dintre acţiunile organizate în 2007 de Competent Consulting în vederea îndeplinirii acestei misiuni.
În seria de 4 seminarii interactive şi în workshopul special „Inteligenţa Emoţională a Liderilor” se vor prezenta informaţii în premieră, bazate pe studiul „Inteligenţa emoţională la locul de muncă - 2007”.
Participanţii vor fi primii români ce beneficiază de rapoartele testului EQi, în funcţie de nevoile şi preferinţele lor. Dorothy Spry, de la Carrer Performance, Marea Britanie, şi Daniel Bichiş, singurul român acreditat să aplice EQi, vor sta la dispoziţia celor interesaţi de crearea unui Plan de Dezvoltare Personală. Mariana Bichiş va preda tehnici avansate de gestionare optimă a stresului, iar doamna Iren Arsene, de la Editura Curtea Veche, va prezenta gama largă de cărţi ce este oferită celor interesaţi de dezvoltarea inteligenţei lor emoţionale.

Detalii privind programul EQ Day for Life şi modalităţile de înscriere sunt disponibile pe situl evenimentului: www.eqday.ro.

Informaţii suplimentare despre inteligenţa emoţională pot fi găsite pe portalul www.inteligenta-emotionala.ro.

Raportul final al studiul IELM-2007 poate fi accesat făcând click aici.

Întreaga activitate a echipei Competent Consulting se desfăşoară sub deviza „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”. Descoperiţi pe 17 octombrie, la EQ Day, potenţialul pe care vi-l pune la dispoziţie inteligenţa dvs. emoţională, atunci când interacţionează cu profesioniştii succesului!