05
Septembrie
2007

Activează-ţi inteligenţa emoţională la EQ Day for Life

Secretul cel mai bine păzit al acestei toamne!

Activează-ţi inteligenţa emoţională la EQ Day for Life
Inteligenţa emoţională (IE) reprezintă capacitatea de recunoaştere, înţelegere şi utilizare a emoţiilor în vederea luării celor mai bune decizii şi a automotivării pentru aplicarea lor în practică.
Conceptul a fost popularizat de către Daniel Goleman, cel care va veni în România la sfârşitul acestei luni, dar teoria a fost elaborată de profesorii Peter Salovey şi Jack Meyer, iar primul test validat ştiinţific de măsurare a nivelului de inteligenţă emoţională (EQ) a fost elaborat de dr. Reuben BarOn.
Nivelul de inteligenţă emoţională (EQ) s-a dovedit a fi un factor determinant pentru prezicerea capacităţii unei persoane de a avea succes în viaţa profesională şi a fi fericită în cea personală. 
 

Marile corporaţii din domeniul financiar-bancar (cum ar fi American Express, Citibank sau UBS), de audit (Deloitte), de producţie (PepsiCo, Boeing, Motorola, HP, Avon, L'Oréal, Johnson&Johnson) sau de servicii hoteliere (Hilton, Marriott, Sheraton) folosesc cu succes testul BarOn EQi pentru selecţia şi promovarea talentelor.

De aceea, nivelul EQ şi competenţele emoţionale vă pot determina cariera viitoare. 

  • Ştiţi ce şanse de a face carieră şi a fi fericit/ă aveţi? 
  • Ştiţi ce anume să dezvoltaţi în continuare pentru a putea intra în vizorul unor asemenea angajatori? 
  • Ştiţi care sunt efectele unui nivel EQ redus asupra vieţii de cuplu, asupra rezistenţei la stres şi stării de sănătate? 
  • Ştiţi cum puteţi să vă transformaţi emoţiile dintr-un factor perturbator în aliaţi de nădejde, atât pe plan profesional, cât şi personal? 
  • Aţi găsit în cărţile citite până acum metode practice de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, nu doar descrieri ale efectelor sale?
Dacă aţi răspuns NU la două sau mai multe dintre aceste întrebări, înseamnă că puteţi folosi din plin ocazia oferită de Competent Consulting, prin participarea la prima ediţie a EQ Day for Life - ziua în care dai viaţă inteligenţei emoţionale.
Există o mulţime de motive pentru a păstra doar pentru dvs. şi prietenii adevăraţi informaţia despre acest eveniment:
  • aflaţi care este impactul inteligenţei emoţionale asupra societăţii româneşti şi distribuţia sa pe zone geografice şi domenii de activitate,
  • vă măsuraţi nivelul EQ şi distribuţia competenţelor de inteligenţă emoţională, cu testul BarOn EQi - cel mai folosit pe plan mondial,
  • puteţi opta pentru Raportul de Dezvoltare Personală (14 pagini) sau pentru Raportul de Dezvoltare Profesională (33 pagini),
  • învăţaţi tehnici practice prin care vă puteţi creşte nivelul EQ şi dezvolta competenţele emoţionale pe trei dimensiuni:
    • autocunoaştere,
    • autocontrol şi motivare,
    • gestionarea stresului,
  • descoperiţi o metodă simplă şi eficientă de dezvoltare personală şi profesională.
Pentru liderii actuali sau viitori, ziua va culmina cu un workshop special: „Inteligenţa emoţională a liderilor”. Participanţii vor avea ocazia, în premieră pentru România, să beneficieze de Raportul de Dezvoltare a Leadership-ului al testului EQi (aproximativ 50 pagini) şi să fie îndrumaţi de Dorothy Spry, de la Career Performance, Marea Britanie, în stabilirea unui Plan de Dezvoltare Personală extrem de eficient.
Alături de Dorothy se va afla Daniel Bichiş - singurul român acreditat de MHS să aplice şi să interpreteze testul BarOn EQi.
În felul acesta, cei 24 de participanţi la workshop vor fi primii români cu şanse sporite de a-şi valorifica la maxim potenţialul de lideri şi de a-şi folosi pe deplin competenţele emoţionale în lucrul cu oamenii pe care îi conduc.
„Am obişnuit deja publicul cu un nivel extrem de ridicat al organizării şi desfăşurării evenimentelor noastre”
declară Mariana Bichiş, managerul Competent Consulting. „Atenţia acordată detaliilor, grija pentru atingerea obiectivelor de către fiecare participant, calitatea deosebită a prezentărilor sunt deja elemente definitorii pentru noi. La care se adaugă, aşa cum au subliniat marea majoritate a participanţilor, ancorarea în practică, orientarea spre oferirea de soluţii ce pot fi implementate imediat şi dezvoltarea de abilităţi care să le susţină.”
Cu ocazia seminarului EQ Day for Life vor fi prezentate rezultatele studiului „Inteligenţa emoţională la locul de muncă - 2007”, organizat de Competent Consulting.
„Interesul deosebit faţă de studiul nostru manifestat atât de repondenţi, cât şi de mass media, ne-a determinat să facem pasul de la o simplă conferinţă de presă la prima ediţie acestui eveniment”
comentează Daniel Bichiş, trainer şi speaker de inteligenţă emoţională. „În felul acesta, putem trece dincolo de o simplă descriere a unei stări de fapt, spre o intervenţie eficientă de creştere a nivelului EQ şi a competenţelor emoţionale ale participanţilor. Pentru noi, este transpunerea în practică a devizei: succesul dumneavoastră este profesia noastră”.
  • Detalii privind programul EQ Day for Life şi modalităţile de înscriere sunt disponibile pe situl evenimentului: www.eqday.ro.
  • Informaţii despre inteligenţa emoţională pot fi găsite pe portalul www.inteligenta-emotionala.ro.
  • Raportul final al studiului IELM-2007 poate fi accesat făcând click aici.

Aveţi grijă: anunţaţi-vă doar prietenii adevăraţi de acest eveniment, pentru a fi siguri că vă asiguraţi un avantaj competitiv - avantajul EQ!