23
Septembrie
2015

7 atitudini ce te împiedică să devii coach

Cum poți economisi timp și bani orientându-te spre altceva

7 atitudini ce te împiedică să devii coach

Coachingul este o carieră plină de angajament, pasiune și respect, în care facilităm stabilirea și îndeplinirea de către clienți a unor obiective pe care și le doresc din tot sufletul. Este o activitate prin care aducem zâmbetul pe chipul oamenilor, le umplem inima de bucurie și îi sprijinim să-și definească o viață ce merită trăită.

Acesta este motivul pentru care atâția vor să devină coachi. Dar să fim realiști: chiar dacă reprezintă o carieră excelentă pentru mulți, coachingul nu este chiar pentru oricine.

Pe baza experienței acumulate alături de cele 9 serii de coachi pe care i-am format începând cu anul 2008,  am identificat o serie de atitudini care, dacă există de la bun început și, mai ales, dacă persistă, pun mari probleme celor ce vor să devină coachi.

Dacă ai una sau mai multe dintre ele, îți recomandăm să nu participi la cursul ce începe pe 25 septembrie 2015 - sau să găsești modalitatea prin care să le schimbi.

1. Vreau să le spun oamenilor ce să facă pentru a fi fericiți. Ei nu te plătesc pentru întrebări, ci vor răspunsuri, clare și precise, pe care să le aplice imediat. Din fericire, am citit o mulțime de cărți și am soluții pentru orice situație!

Un coach vorbește foarte puțin, în schimb este un ascultător excelent. Știe când și cum să pună întrebările potrivite pentru a-i permite clientului:

  • să-și clarifice percepția despre acel context,
  • să definească alternative atractive la situația actuală,
  • să identifice motivatorii interni ce pot susține schimbarea,
  • să activeze resursele interioare necesare și
  • să-și definească clar criteriile ce-i pot permite să-și dea seama când a reușit pe deplin.

Toate acestea există în mintea și experiența clientului, neputând fi înlocuite de „soluții de-a gata” primite de la altcineva.

Coachul nu se împăunează cu câte știe.

Așa că dacă ai citit mult și cunoști o mulțime de soluții, aplică-le în propria viață și valorifică-ți investiția de timp și bani. Scrie un blog, oferă consiliere - dar renunță la coaching.

 

2. Coachingul este foarte simplu. Asculți clientul, îi spui ce vrea să audă și astfel îl motivezi să reușească. Trebuie doar să știi suficient de multe fraze motivaționale, pe care să le adaptezi situației!

În fiecare zi, pe rețelele sociale circulă zeci, poate sute de mesaje motivaționale care își aduc un zâmbet, te ajută să te relaxezi sau te pun pe gânduri - câteva secunde.

Câte dintre miile de astfel de mesaje chiar te-au determinat să schimbi ceva în viața ta? Și câte dinte ele, datorită repetării, au ajuns să nu mai aibă niciun efect?

Coachingul nu înseamnă motivarea din exterior a clientului să facă sau să schimbe ceva. Un proces bine condus, îi permite în schimb:

  • să-și acorde permisiunea de a acționa și altfel decât până atunci,
  • să-și activeze puterea de a reuși această schimbare și
  • să-și acorde protecție față de criticile, reproșurile sau nemulțumirile celor eventual afectați de acea schimbare.

Și pentru asta, uneori coachul îi pune întrebări incomode și, dacă este cazul, oferă feedback extrem de realist și provocator. Dar o face cu inima plină de respect față de client și fără să se considere vreodată superior sau mai bun decât acesta.

 

3. Nu am nevoie de vreo pregătire sau specializare. Coachingul înseamnă întrebări puternice, ce pot rezolva orice situație. Or, întrebări provocatoare pun de cât aveam 2-3 ani!

Este adevărat că anumite întrebări, în special cele sistemice, funcționează la fel de bine indiferent de persoana și obiectivele clientului.

Coachul nu doar întreabă clientul.

De exemplu întrebarea: „Dacă îți imaginezi că peste noapte toate provocările au dispărut și ai obținut exact ceea ce ți-ai dorit, ce se schimbă în tine și în relația cu ceilalți?” este una care permite depășirea autolimitărilor de percepție și acces la resurse.

Dar dacă ea, și alte asemenea întrebări-minune, sunt singura tehnică de coaching folosită:

  • ajung să-și piardă efectul, fiind prevăzute de către client,
  • devin chiar obositoare, fiindcă nu mai transmit informații noi,
  • ancorează clientul în portul imaginației, în loc să-i permită să-și pornească călătoria spre țărmur succesului.

Iar coachingul NLP dispune de o mulțime de tehnici, extrem de eficiente și rapide, ce permit facilitarea tuturor etapelor dintre vis și realitate.



4. Coachingul este despre spontaneitate și acțiuni instinctive. Clientul nu are nevoie de planuri de acțiune și criterii de evaluare. Trebuie doar să-și dea voie să acționeze, iar restul vine de la sine!

În România, trăim în cultura lui „las' că mă descurc eu”, ce ne permite să ne adaptăm foarte ușor diferitelor situații, dar ne îngreunează atât evoluția pe termen lung, cât și cooperarea cu alții.

Extrem de rar cineva recurge la coaching pentru situații simple, ce ar putea fi rezolvate printr-o singură acțiune. Cel mai adesea, însă, este nevoie de:

  • definirea clară a diferențelor dintre situația actuală și cea dorită,
  • identificarea unui plan de acțiune (ce, cu cine, cu ce, unde, când, cât) cu pași clar definiți,
  • stabilirea unor criterii de evaluare a progresului și de semnalare a întârzierilor,
  • stabilirea unor planuri alternative, care să fie activate în cazul în care planul principal se confruntă cu dificultăți,
  • asigurarea resurselor interne și externe necesare, sau măcar a accesului la ele pe măsură ce devin necesare.

Un coach ce are atitudinea „las' că ne descurcăm noi” mai bine se lasă de coaching de la bun început, fiindcă altfel prezintă riscul de a-și purta clienții prin labirintul unor acțiuni lipsite de direcție și finalitate.



5. Sunt o persoană profund spirituală, ce nu-și poate permite să intre în contact cu gânduri și dorințe mondene. Îmi voi alege cu atenție clienții și voi lucra doar cu cei ce merg pe aceeași cale spirituală ca mine.

Chiar dacă Tim Galleway, autorul primelor cărți de coaching, le dedica în anii '70 lui Guru Maharaj Ji, relația coach-client nu este similară celei maestru-discipol din spiritualitate. Aceasta din urmă implică faptul că o persoană (maestrul) este mai avansată și deține cunoștințe, abilități și experiențe de o natură ce este încă inaccesibilă discipolului. Or, o asemenea atitudine contravine definiției coachingului drept relație de parteneriat, în care clientul este expert în propria viață.

Coachul nu este lider spiritual.

De aceea, demersul din coaching este unul plin de umilință, în care coachul se comportă adesea ca un discipol al clienților, ce știu mult mai bine decât el să se autosaboteze, să se autolimiteze sau să amâne aplicarea deciziilor. Și o face pentru că astfel îi creează clientului condițiile pentru a-și clarifica toate aceste aspecte și a găsi mijloacele prin care să le rezolve singur.

Iar dacă vrei să fii un lider spiritual, o poți face și fără coaching. Însă, chiar și în această situație, adu-ți aminte că Iisus a fost criticat de farisei tocmai pentru că umbla printre hoți, cerșetori, perceptori și prostituate, iar prințul Gautama a renunțat la condiția sa regală pentru a transmite chiar și celor fără castă mesajul său spiritual.



6. Coachingul este cea mai dinamică profesie după IT, în care se câștigă mult, repede și cu eforturi minime. Ajunge doar să-mi fac un website și să-mi tipăresc cărțile de vizită, pentru ca banii să curgă spre contul meu!


De mai bine de 5 ani, în țări precum SUA, Marea Britanie, Canada sau țările scandinave piața de coaching a ajuns la maturitate. Acest lucru se reflectă atât în echilibrarea dintre cerere și ofertă, cât și în scăderea atât a tarifelor, cât și a veniturilor medii ale coachilor.

Piața din România este încă emergentă și, probabil, va mai avea nevoie de 5-7 ani până când să ajungă în aceeași situație.

De aceea, în cazul găsirii unei nișe de piață ce este dispusă să plătească pentru un anumit tip de coaching, posibilitatea de a câștiga semnificativ există. Dar asta nu înseamnă că banii vor curge din cer, fără să fie necesar să:

  • construiești o relație durabilă cu clienții din acea nișă,
  • educi piața cu privire la serviciile de coaching pe care le oferi,
  • lucrezi inițial 80% din timp pentru a comunica și interacționa, pentru a putea face coaching 20% din timp.

De aceea, dacă ești în căutarea unui mijloc rapid de îmbogățire, probabil că nu coachingul este cel mai potrivit. În fond, doar formarea durează circa un an, timp în care poate că ai putea fi deja milionar făcând altceva! Așa că gândește-te mai bine în ce-ți investești timpul, banii și așteptările.



7. Vreau să-i ajut pe ceilalți să-și rezolve problemele, indiferent cât timp și efort ar însemna asta pentru mine. Nu-mi doresc nimic altceva decât să-mi sporesc capacitatea de a-i sprijini pe ceilalți, în cel mai altruist mod cu putință!


Există multe persoane profund altruiste, ce uită de propriile nevoi și dorințe doar pentru a-i ajuta pe ceilalți. Niciun efort nu este prea mare, niciun alt obiectiv nu este mobilizator, atunci când au ocazia de a salva, proteja, susține pe cineva.

Când se uită în propria viață, însă, foarte adesea aceste persoane constată că le lipsesc foarte multe dintre elementele ce compun o viață împlinită: relația de cuplu, cariera, stabilitatea financiară, atenția față de propriul corp, mulțumirea de sine. Acestea sunt asociate cu ideea de egoism, lipsa lor fiind dovada faptul că și-au eliminat Ego-ul și toate dorințele sale.

Numai că în coaching lucrăm la întărirea Ego-ului, ca bază a asumării responsabilității pentru propria viață. Fără încredere în sine și conștiința valorii personale, este foarte greu să facilitezi schimbări în încrederea în sine și conștiința valorii personale a clienților. Și preluând, în calitate de Salvator, responsabilitățile acestora, i-am menține în rolul de Victimă.

În procesul de formare, participanții la cursurile noastre:

  • reintră în contact autentic cu nevoile și aspirațiile lor,
  • își structurează o identitate funcțională, echilibrată și integrată social,
  • își dezvoltă capacitatea de a pune limite în relația cu ceilalți, tocmai pentru a le permite să iasă din poziția de Victimă și să se maturizeze,
  • recunosc atât contribuția clientului, cât și a tehnicilor, dar și a elementelor emergente, creative ce intervin în relația de coaching,
  • își asumă pe deplin responsabilitatea față de propria viață și devenire.

Toate tehnicile ce sunt ulterior folosite în lucrul cu clienții sunt mai întâi experimentate în calitate de client. Iar astfel excesul de altruism este echilibrat de o identitate bine structurată și pe deplin asumată.

Dacă vrei să-ți păstrezi rolul de Salvator și să ai, din când în când, motive să te plângi de nerecunoștința, lăcomia și nesimțirea celor pe care îi ajuți, este mai bine să nu vii la cursul nostru.
 

Coachul - o persoană autentică, nu un Super-Erou

Am scris acest articol din dorința de a gestiona de la bun început o serie de așteptări, atitudini și comportamente pe care le-am întâlnit în mod repetat la cei ce au devenit Coach NLP alături de noi.

Vestea cea bună este că toate pot fi ușor depășite și transformate în atitudini constructive, chiar prin instrumentele de coaching predate.

Coachul nu este Super-Erou.

Veste cea „proastă” este că acest curs schimbă profund atitudini, comportamente, experiențe - și chiar întreaga viață.

Adică, în scurt timp, aceste obișnuințe sunt înlocuite cu altele, mult mai funcționale și generatoare de plăcere și satisfacție. Ceea ce, uneori, reprezintă un cost mare pentru cei care s-au obișnuit prea mult cu falsa superioritate, cu tendința de a-i controla sau dirija pe ceilalți, ori de a face lucrurile în locul lor.

Depinde de tine dacă ești gata să ți-l asumi!